Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A început Electronics Summer University la UPT

 
 
A început Electronics Summer University la UPT

Elevi din toată țara învață și se pregătesc pentru viitor

22 August 2024

 

 

 

 

 

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul unei noi ediții a Electronics Summer University (ESU), un eveniment anual dedicat elevilor de clasa a XI-a din întreaga țară. Cea de-a IX-a ediție a școlii de vară, organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, se va desfășura în perioada 21 august – 3 septembrie 2024 și are ca scop principal familiarizarea tinerilor cu viața de student și mediul universitar, în vederea reducerii ratei abandonului școlar.

Pe parcursul celor două săptămâni, 72 de elevi din diverse regiuni ale României, inclusiv sportivi de performanță și tineri din medii defavorizate, vor avea oportunitatea de a trăi experiența vieții de student la UPT. Aceștia vor participa la cursuri și laboratoare simulate, susținute de profesori și specialiști din domeniul electronicii și telecomunicațiilor, vor vizita companii partenere ale UPT din Timișoara și vor locui în căminele universității.

„Este cea mai veche școală de vară din Universitatea Politehnica Timișoara, cu cele mai multe ediții. Vă felicit pe voi, tinerii liceeni, pentru că ați avut curajul să veniți în Timișoara și la Politehnică. O să descoperiți, în aceste două săptămâni  o universitate pregătită să răspundă aspirațiilor voastre, o să luați contact cu viața de student așa cum este ea” , a transmis elevilor prezenți conf. univ. dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, Președintele Senatului UPT, în cadrul ceremoniei de deschidere.

„Școala de vară este un prilej excelent pentru elevi de a experimenta viața universitară și de a-și clarifica direcția educațională. Electronica este un domeniu fascinant care poate fi învățat cu ușurință prin metode interactive și practice, iar noi ne propunem să îi atragem pe tineri spre acest tărâm minunat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Lascu, cadru didactic al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din UPT.

Coordonatorul proiectului, Andrei-Emil Muntean, a adăugat: „Anul acesta avem elevi din diverse medii sociale și zone geografice, care vor avea ocazia să dobândească noi cunoștințe, să aprofundeze ceea ce au învățat în liceu și să se dezvolte atât pe plan personal, cât și profesional”.

Deschiderea oficială a avut loc azi, 21 august 2024, în cadrul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, în prezența reprezentanților UPT, ai companiilor partenere și ai elevilor participanți.

 
Electronics Summer University
 Electronics Summer University
Electronics Summer University
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +