Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Academicianul Ioan Anton, omagiat la 100 de ani de la naștere

 
 
Academicianul Ioan Anton, omagiat la 100 de ani de la naștere

Academicianul Ioan Anton, omagiat la 100 de ani de la naștere

24 Iulie 2024

 

 

 

 

 

Academicieni, profesori, cercetători și studenți au participat joi, 18 iulie 2024, în Aula Academiei Române, la sesiunea specială dedicată omagierii personalității academicianului Ioan Anton, președinte și vicepreședinte al Academiei Române, personalitate marcantă a învățământului superior și cercetării științifice din România, rector al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara în perioada 1971-1981. Evenimentul, organizat la 100 de ani de la nașterea lui Ioan Anton, a avut loc sub auspiciile Secției de Științe Tehnice a Academiei Române.

În cadrul sesiunii omagiale, acad. Dorel Banabic, președintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române, a prezentat viața și opera academicianului Ioan Anton, acad. Dan Dubină a vorbit de calitatea lui Ioan Anton de membru marcant al Academiei Române, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, s-a referit la activitatea de rector a acad. Ioan Anton, în perioada căruia Politehnica timișoreană a cunoscut cea mai mare extindere, acad. Ladislau Vekas director al Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate din Timişoara al Academiei Române, s-a referit la activitatea de cercetare a acad. Ioan Anton, ca formator al școlii de fluide magnetice din România, prof.univ.dr.ing. Romeo Resiga, director al  Centrului de Cercetări în Ingineria Sistemelor cu Fluide Complexe al Universităţii Politehnica Timişoara, a evidențiat calitatea de magistru al școlii timișorene de mașini hidraulice a acad. Ioan Anton, dr.ing. Sebastian Muntean, cercetător în cadrul Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate din Timişoara al Academiei Române s-a referit la acad. Ioan Anton ca model pentru un discipol, iar prof.univ.dr.ing. Anton Anton, de la Universitatea Tehnică de Construcții București, a rememorat câteva dintre trasăturile lui Ioan Anton, așa cum le-a văzut în familie.

Ioan Anton s-a născut pe 18 iulie 1924 în Vintere, județul Bihor. A urmat cursurile școlii primare din comuna natală, după care, între 1935 și 1943, a studiat la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. După finalizarea studiilor liceale, a fost admis, în 1943, la Politehnica din Timișoara, unde a absolvit în 1948, obținând diploma de inginer cu distincția Magna cum Laude, sub îndrumarea magistrului său, acad. Aurel Bărglăzan, o autoritate recunoscută în domeniul mașinilor hidraulice.

Cariera profesională în Politehnică s‐a împletit cu cea de cercetător ştiințific în cadrul Academiei Române – Filiala Timişoara, începând cu anul 1951. Întreaga carieră didactică şi ştiințifică a acad. Ioan Anton s‐a contopit cu dezvoltarea Politehnicii timişorene, la care a contribuit decisiv ca prodecan (1951‐1953) şi decan (1961‐1963) al Facultății de Mecanică, prorector (1963‐1966) şi rector al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1971‐1981).

Rectorul Ioan Anton  şi‐a lăsat cea mai puternică  amprentă  asupra dezvoltării Politehnicii din Timişoara, atât prin spiritul insuflat cadrelor didactice şi cercetătorilor ştiințifici, prin exemplul personal de efort continuu dus până la limita sacrificiului, lăsând în urmă o moştenire remarcabilă, concretizată şi prin îmbogățirea patrimoniului campusului universitar cu spații didactice, laboratoare de cercetare, cămine studențeşti şi cantine, regăsite în 28 de clădiri. În mandatul său, Politehnica a ajuns la cel mai mare număr de studenți, cel mai mare număr de cadre didactice, prin atragerea către învățământ a celor mai performanți absolvenți, dar și cea mai importantă dezvoltare a bazei materiale, cu cele mai mari investiții, dar și o atenție deosebită acordată sportului politehnist. Adevărat formator de  Şcoală, Ioan Anton rămâne un reper pentru zeci de generații de studenți, ingineri, dascăli şi cercetători ale căror destine se împletesc cu renumele Politehnicii timişorene. Începând cu anul 1964, Ioan Anton a fost și conducător de doctorat, sub îndrumarea sa, 40 de cercetători și cadre didactice obținând titlul de doctor inginer.

Academicianul Ioan Anton se înscrie la loc de cinste în panteonul Academiei Române, al cărei vicepreşedinte a fost în perioda 1974‐1990, respectiv preşedinte ad‐interim în 1981‐1984. Filiala din Timişoara a Academiei Române îi datorează în covârşitoare măsură statutul de puternic centru de cercetare ştiințifică. În peisajul cercetării ştiințifice româneşti, Ioan Anton rămâne incontestabil seniorul Maşinilor Hidraulice şi Cavitației, lăsând moştenire monumentalele monografii de Turbine Hidraulice, Cavitație şi Efecte de Scară Energetice şi Cavitaționale, dar  şi un număr impresionant de peste 250 lucrări ştiințifice. Înființarea și dezvoltarea Bazei de Cercetări Științifice din Timișoara și contribuțiile sale la literatura de specialitate sunt doar câteva dintre aspectele care reflectă impactul său semnificativ asupra științei și educației în România.

De-a lungul carierei, a fost recunoscut la nivel internațional prin diverse distincții și titluri onorifice, inclusiv Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice de Construcții din București și al Universității „Politehnica” din Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara și Academia Română, filiala Timișoara, au evocat, în 12 aprilie 2021, în cadrul unui eveniment comemorativ, la 10 ani de la trecerea la cele veșnice, amintirea profesorului, rectorului și academicianului Ioan Anton, personalitate care a marcat decisiv, pentru mai mult de jumătate de secol, destinele Politehnicii din Timişoara şi ale Academiei Române.

Centenarul nașterii academicianului Ioan Anton este un moment de reflecție și recunoștință pentru întreaga sa contribuție adusă științei, educației și societății românești.

 
Academicianul Ioan Anton, omagiat la 100 de ani de la naștere
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +