Miercuri, 19 mai 2021, a avut loc cea de-a IV-a ediție a concursului studențesc Building Construct, organizat de Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara, împreună cu Organizația Studențească „Traian Lalescu”. Partener a fost cea mai mare organizaţie profesională din domeniul construcţiilor - IABSE.
Building Construct este un concurs adresat studenților din anul 1, cu tema „Soluții și materiale moderne în construcții”. Conceput pentru pregătirea studenților ca viitori specialiști în domeniul construcțiilor și în special al materialelor de construcții, proiectul urmărește dezvoltarea imaginației, îmbunătățirea abilităților studenților și familiarizarea, încă din primul an, cu munca în echipă.
Anul acesta, concursul s-a desfăşurat online (ca şi în 2020) cu studenții de la programele de studii de inginerie civilă în limba română (IC), în limba germană (ICG) și în limba engleză (ICE) care s-au organizat în echipe și, împreună, au realizat un studiu didactic din literatura de specialitate, sub îndrumarea cadrelor didactice, conf. dr. ing. Badea Cătălin, conf. dr. ing. Iureș Liana, asist. dr. ing. Chendeș Remus. Au participat aproape 200 studenți, organizaţi în 30 echipe.
Prima etapă a concursului a presupus realizarea studiului, studenții având un orizont de timp din 22 februarie până în 12 mai să adune informații despre tema aleasă de fiecare echipă și să întocmească o prezentare scurtă, cu format impus. Cea de-a doua etapă a presupus prezentarea studiilor într-o conferinţă online, acestea fiind evaluate de către un juriu alcătuit din prof. dr. ing. Dan Sorin – directorul Departamentului Construcții Civile și Instalații, Ing. Gruin Aurelian – director al INCD URBAN-INCERC, sucursala Timișoara, drd. ing. Vioreanu Maura – student doctorand, studenta Roșu Daiana – reprezentanta Ligii Studenților.
Temele prezentate de cele 30 de echipe au fost:
Echipa - Nume studiu didactic
Echipele plasate pe podium au prezentat studii bazate pe materiale de construcții inovatoare.
A fost acordată și o mențiune Grupei 115B-2 pentru Aluminiu transparent (Eduard Vamvu, Zagoni-Szabo Jozsef, Lia Adriana Tireac, Andrei Uzun, Diana Vijdea).
Toate studiile didactice realizate de către studenţi şi prezentate în cadrul concursului vor fi publicate de către Editura Politehnica în revista „BUILDING CONSTRUCT”, Ediția 3 din 2021.