CONCURSUL NAŢIONAL DE MATEMATICĂ „VALERIU ALACI”
Este organizat de Universitatea Politehnica Timișoara şi de Inspectoratul Școlar Județean Timiș în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara şi Mehedinți.
Are ca scop continuarea tradiției în pregătirea matematică a elevilor impusă de iluștrii înaintași printre care Traian Lalescu și Valeriu Alaci. Pregătirea matematică temeinică a stat la baza unor rezultate strălucite obținute de inginerii absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara și la dobândirea unui prestigiu deosebit pe plan european și mondial.
Concursul se adresează elevilor de liceu performanţi la matematică din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private din țară şi are două secţiuni: matematică-informatică şi științele naturii/tehnologic/economic. Înscrierea participanților la concurs se face în perioada 21 martie – 6 aprilie 2016, pe site-ul oficial al concursului: www.concursulvaleriualaci.upt.ro.
Sunt prevăzute două etape:
La etapa online, cu o durată de 120 de minute, itemii de evaluare se vor prezenta sub forma de grilă cu șapte răspunsuri, cu o singura varianta corectă de răspuns.
La etapa finală, cu o durată de 180 de minute, problemele propuse sunt de tip grilă cu răspunsuri la alegere (un singur răspuns corect sau mai multe răspunsuri corecte) şi de tip completare a răspunsului.
Subiectele de concurs respectă programele școlare în vigoare pentru fiecare nivel de studiu şi sunt structurate după modelul testelor naționale şi internaționale fiind alcătuite de către Comisia de elaborare a subiectelor, compusă din cadre didactice cu experiență recunoscută.
Premierea participanților se va face în cadrul festivității de premiere ce va avea loc în ziua concursului și va consta în acordarea de premii și mențiuni. Obţinerea locurilor 1, 2 sau 3 la etapa finală a acestui concurs permite elevilor să fie admişi în anul întâi la Ciclul Licenţă la Universitatea Politehnica din Timişoara, în cadrul Facultăţilor de Automatică şi Calculatoare, respectiv Electronică şi Telecomunicaţii, fără concurs de admitere.
Toate detaliile despre concurs (formularul de înscriere, modele de subiecte, programele de concurs, ediţia pilot desfăşurată în anul 2015, etc.) se găsesc pe site-ul dedicat concursului: www.concursulvaleriualaci.upt.ro.