Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Etica în afaceri

 
 
Etica în afaceri

UPT conduce un proiect francofon

7 Mai 2019

 

 

 

 

 

Etica în afaceri este tema principală a proiectului „Normativitate și valori sociale ale managementului etic și responsabil (NOVAMER)”, coordonat de Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității Politehnica Timișoara, al cărui workshop de lansare a avut loc în data de 7 mai 2019, la sediul DPPD.

Proiectul, în valoare de 25.180 de euro, care se va finaliza în decembrie 2020, este realizat sub egida parteneriatului științific dintre Agenţia Universitară a Francofoniei și Ministerul Educației Naționale din România, PN3/Subprogramul 3.1 Bilateral/multilateral, Modulul AUF-RO 2018.

Scopul proiectului este de a consolida cooperarea științifică dintre trei state francofone, România, Franța și Moldova, precum și de a pune bazele unei rețele de cercetare în domeniul științelor umaniste și sociale, între cercetătorii Universității Politehnica din Timișoara, cei ai Universității Paul Vallery Montpellier 3 și cei ai Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă Chișinău.

Proiectul este coordonat de conf.dr. Crisanta-Alina Mazilescu (director de proiect – Universitatea Politehnica Timișoara, România), iar coordonatorii echipelor de cercetare partenere sunt Lucia Chitoroga (Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă Chișinău, Republica Moldova) și Laurent Auzoult-Chagnault (Universitatea Paul Vallery Montpellier 3, Franta).

Proiectul își propune să studieze factorii determinanți ai managementului etic și responsabil, luând în considerare influența judecăților, credințelor, normelor și valorilor și apoi utilizarea rezultatelor obținute pentru a dezvolta un program de formare a unor atitudini etice și sociale responsabile atât la nivel individual (micro), cat și la nivel organizațional (meso). În același timp, se dorește ca pentru nivelul societal (macro) proiectul să ofere o perspectivă de schimbare utilă instituțiilor și organizațiilor societății civile în ceea ce privește managementul responsabil.

Un avantaj major al proiectului constă în angajamentul său de a asigura un impact științific, educațional și social:

a) impactul științific - contribuții teoretice la identificarea factorilor sociali și culturali care influențează comportamentul etic și managerii responsabili; va fi elaborat un model de intervenție comportamentală;

b) impactul educațional - universitățile pot reînnoi oferta de formare prin furnizarea unor programe de instruire în domeniul managementului responsabil;

c) impactul asupra mediului - persoanele care adoptă comportamente sustenabile sunt persoane orientate către protecția mediului, în concordanță cu valorile și principiile lor personale.

 
Etica în afaceri
Etica în afaceri
Etica în afaceri
Etica în afaceri
Etica în afaceri
Etica în afaceri
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +