Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

„Fratele mai mare” e student la UPT

 
 
„Fratele mai mare” e student la UPT

O bucurie pentru micuții din centrele de plasament

29 Mai 2018

 

 

 

 

 

Studenții membri ai Ligii Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) a Universității Politehnica Timișoara și-au dorit să aducă o bucurie copiilor din centrele de plasament organizând, pentru aceștia, sărbătorirea Zilei Copilului într-un mod inedit, în cadrul proiectului „Fii tu fratele mai mare”, ajuns la cea de-a IX-a ediție.

Voluntarii ligii și-au dat întâlnire în 26 mai, în fața Corpului Electro al Universității Politehnica Timișoara, cu aproape 100 de copii de la Centrul Rezidențial „Sf. Nicolae” din Peciu Nou, Fundația M.U.T. Herz fur Kinder din Bulgăruș, Centrul „Speranța” din Reșița și Fundația „Rudolf Walther” Timișoara. Programul, antrenant și bogat în activități distractive și interactive, a inclus jonglerii cu flowersticks susținute de un fost membru al LSFETc, jocuri energizante, desene cu cretă pe asfalt, body painting, iar la plecare studenții le-au oferit „frățiorilor” mai mici diplome și pachețele cu surprize.

Prin acest proiect, LSFETc și-a propus să promoveze ideea de îmbunătățire a societății civile și de a transmite un mesaj social puternic, integrarea copiilor din centrele de plasament în societate, prin creșterea încrederii și stimei de sine și prin dezvoltarea pe plan personal a acestora. Un alt obiectiv al acestei acțiuni a fost acela de a atrage atenția asupra voluntariatului în rândul studenților și beneficiile profesionale și personale pe care acesta le poate aduce.

Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) a urmărit, prin proiectul de faţă, implicarea studenților în viaţa copiilor mai puţin norocoşi aflaţi în centrele de plasament.

 
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
„Fratele mai mare” e student la UPT
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2018 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +