Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Mesajul de Crăciun al rectorului Universității Politehnica Timișoara

 
 
Mesajul de Crăciun al rectorului Universității Politehnica Timișoara

Prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel ȘERBAN

18 Decembrie 2018

 

 

 

 

 

Dragi colegi, dragi studenți, Nașterea Domnului este sărbătoarea în care ne umplem inimile și gândurile de liniște și speranță. Este momentul în care ne lăsăm pătrunși de spiritul Crăciunului, ne îndreptăm gândurile către cei dragi, ne facem bilanțul și ne punem dorințe pentru anul care vine.

Însă, chiar dacă în această perioadă spiritul sărbătorilor este atât de pregnant, nu putem să uităm spiritul academic despre care vorbea și Regele Ferdinand când spunea, la inaugurarea primelor clădiri ale Politehnicii timișorene, că „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa”. E acel spirit care, de aproape un secol, ne-a dus mereu înainte, mereu mai sus, pentru a ajunge unde suntem azi, adică o universitate cu tradiție, o universitate de încredere, o universitate de educație și cercetare avansată, o universitate de prestigiu național și internațional.

Ne găsim la un moment de bilanț și retrospectivă, la sfârșitul anului 2018, un an cu multe împliniri, un an în care Universitatea Politehnica Timișoara a demonstrat că este o universitate puternică și capabilă să formeze profesioniști recunoscuți la nivel național și internațional. Nu întâmplător SCImago Rankings ne plasează pe poziția a treia la nivel național, și pe locul 47 între cele peste 3.000 de universități din Europa Centrală și de Est (care include și Rusia). Nu întâmplător este faptul că doi profesori ai UPT au devenit, anul acesta, membri ai Academiei Române. Nu întâmplător este faptul că președintele filialei Timiș a Academiei Române este cadru didactic al Politehnicii. Nu întâmplător este faptul că suntem universitatea cu cel mai mare număr de lucrări științifice raportat la numărul de cadre didactice. Nu întâmplător este faptul că echipele de studenți ai Politehnicii sunt premiate în competiții de înalt nivel, naționale și internaționale. La fel, nu întâmplător este și faptul că rata de absorbție a absolvenților pe piața muncii este aproape de limita maximă.

Trebuie să conștientizăm însă că pentru a ne păstra și pe viitor imaginea de lider între universitățile din zona de vest a României este necesar să ne asumăm responsabilități de menținere a standardelor înalte de calitate, de armonizare a componentei didactice și științifice, de actualizare permanentă a programelor de studii cu necesitățile stringente de formare a unor specialiști cu înaltă calificare, care să facă față provocărilor unei piețe a muncii tot mai dinamice, precum și de asigurare a unui climat de lucru care să stimuleze performanța, de menținere și de întărire a bunelor relații stabilite cu mediul economic și cu universități din toată lumea.

Țin să adresez, cu această ocazie, mulțumiri şi felicitări cadrelor didactice, studenților, personalului administrativ şi tuturor colaboratorilor noştri pentru efortul depus şi pentru realizările obținute!

Să aveți un an bun, fericire, sănătate, împliniri personale şi profesionale, iar lumina sărbătorilor să vă însoțească în fiecare moment al Noului An 2019!

Crăciun Fericit şi La Mulți Ani!

 

Rector,
Prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel ȘERBAN

 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2019 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +