Universitatea Politehnica Timișoara
 
Noi direcții de cooperare internațională

Noi direcții de cooperare internațională

Ambasadorul Republicii Korea, la UPT

13 Noiembrie 2019

Conducerea Universității Politehnica Timișoara a primit miercuri, 13 noiembrie 2019,  vizita noului ambasador al Republicii Korea în România, Excelența Sa dl. Kim Yong Ho, care a venit însoțit de dl Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul și consul onorific al Republicii Korea la Timișoara.

Oaspeții au dorit să poarte discuții cu conducerea UPT pe teme de cooperare academica. Mai precis, ambasadorul Republicii Korea a prezentat intenția mai multor universități tehnice din țara pe care o reprezintă de a colabora cu Universitatea Politehnica Timișoara pe toate palierele academice, licență, masterat, doctorat, cercetare, schimburi de cadre didactice și de studenți. Republica Korea își dorește o impulsionare a relațiilor de cooperare cu universitățile din Timișoara în general, orașul fiind cunoscut și apreciat pentru multiculturalitatea sa, și cu UPT în special, având în vedere dezvoltarea tehnologică și industrială ce caracterizează ambele regiuni.

Oaspeții au fost primiți de rectorul UPT, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, și de doi dintre prorectorii instituției, prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu și prof.univ.dr.ing. Daniel Dan. Împreună, au vizitat sala Pro Memoria, unde sunt expuse tablourile rectorilor UPT, de la înființare și până în prezent, precum și documente care atestă istoria și tradiția Politehnicii timișorene.

Reprezentanții conducerii Universității Politehnica Timișoara au prezentat oaspeților oferta de programe de studii în limba engleză subliniind și faptul că a fost deja semnat un memorandum de cooperare cu Chonbuk National University din Korea, eveniment ce a avut loc la sediul Academiei Române, filiala Timișoara, dar instituția este deschisă și la noi colaborări pe linie academică.

ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2019 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +