Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Start înscrieri la Timișoara City Marathon powered by UPT

 
 
Start înscrieri la Timișoara City Marathon powered by UPT

Timișoara City Marathon

22 August 2024

 

 

 

 

 

Timișoara City Marathon powered by UPT dă startul oficial pentru înscrierile la cea de-a opta ediție. Evenimentul, deja emblematic pentru Timișoara va avea loc pe 27 octombrie și își invită participanții să alerge împreună, pentru a celebra istoria orașului și pentru a-și proiecta viitorul cu fiecare pas.

Sunt pregătite patru curse spectaculoase pentru toate categoriile de alergători:

 

  • Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation – cu start din Otelec;
  • Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Hella/Forvia;
  • Crosul „Poarta Forforosa” – 10 km;
  • Crosul „Batalionul Banat” – 4 km.

Cei mai buni alergători din fiecare cursă vor fi premiați de organizatori, premiile fiind detaliate pe site-ul oficial al evenimentului (https://timisoaracitymarathon.ro/).

 

La UPT, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea, fiind parte integrantă din viața academică. Încă de acum 104 ani, UPT a fost un promotor al valorilor sportive, îmbinând educația cu activitățile fizice pentru a forma tineri remarcabili, profesioniști și cetățeni echilibrați atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic. Chiar și în prezent, prin investițiile în infrastructura sportivă dar și organizarea și susținerea constantă a diverselor competiții sportive, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să ofere tinerilor oportunități de dezvoltare armonioasă, păstrând vie legătura dintre educație și sport,” a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

„Timișoara City Marathon dobândește anul acesta o nouă dimensiune prin faptul că este 'powered by UPT'. Acest parteneriat, născut după mulți ani de colaborare, este unul de suflet pentru noi. Politehnica ne-a fost mereu alături, găzduindu-ne pe Stadionul Știința pentru antrenamentele săptămânale. Ne dorim să aducem împreună comunitatea locală, dar și alergători din întreaga Europă și chiar din lume,” a declarat Alexandru Lorinți, președintele Clubului Sportiv Alergotura.

Până pe 15 septembrie, alergătorii pot beneficia de taxe de participare reduse în cadrul campaniei early-bird. De asemenea, copiii sunt încurajați să participe la cursele de 4 și 10 km, în funcție de limitele de vârstă specificate în Regulamentul oficial.

Inscriere gratuită: o oportunitate de neratat este înscrierea gratuită, oferită celor care participă la minim zece ture săptămânale Alergotura, până pe 13 octombrie.

 

Voluntariat: organizatorii mizează și pe sprijinul voluntarilor, care vor avea șansa de a dobândi experiență valoroasă, de a lucra într-un colectiv prietenos și de a fi recunoscuți pentru contribuția lor esențială la succesul evenimentului.

 

Înscrierile sunt deschise până pe 13 octombrie și pot fi realizate online pe site-ul oficial al maratonului. Toate detaliile privind înscrierea, programul și condițiile de participare sunt disponibile pe https://timisoaracitymarathon.ro/

 

Despre Timișoara City Marathon:

Lansat în 2017 de Clubul Sportiv Asociația Alergotura, Timișoara City Marathon este un eveniment deschis tuturor categoriilor de alergători, care promovează alergarea ca un element esențial al unui stil de viață sănătos. Ediția din acest an marchează un nou capitol în istoria maratonului, prin parteneriatul strategic cu Universitatea Politehnica Timișoara, care îmbină tradițiile timișorene de sport și educație într-o viziune comună pentru viitor.

 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +