Holul Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica Timișoara s-a umplut din nou de lucrări ale studenților Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT. De această dată și-au expus lucrările studenții anului I de la specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, coordonați de lect.dr.arh. Andreea Anghel, lect.dr.arh. Otilia Tudoran și drd.arh.int. Cristian Ciobanu.
Creațiile acestora, realizate pe parcursul celui de-al doilea semestru al actualului an universitar au fost reunite în cadrul expoziției Atelier Design Basic, expoziție ce va rămâne deschisă până în data de 5 iunie.
Practic, studenții au avut de dezvoltat, ca temă pe parcursul semestrului al doilea, amenajarea interioară și exterioară a unei case P+M, existentă, și proiectarea mobilierului funcțional, multe dintre soluțiile găsite de aceștia fiind foarte originale.