Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Tratarea solurilor contaminate de minerit

 
 
Tratarea solurilor contaminate de minerit

Un proiect coordonat de UPT

6 Septembrie 2019

 

 

 

 

 

 

Joi, 5 septembrie 2019, la Timișoara a avut loc conferința de deschidere a Proiectului de implementare a unor soluții verzi pentru decontaminarea solului din zona transfrontalieră România-Serbia, unde se desfășoară activități miniere, lansat de Universitatea Politehnica Timișoara (România) în parteneriat cu Institutul de Minerit și Metalurgie Bor (Serbia).

Cu acest prilej s-a reunit Comitetul Comun de Coordonare, alcătuit din experți de vârf ai ambelor părți, pentru a identifica acțiunile și etapele de realizare a rețelei transfrontaliere de educație și cercetare, capabilă să implementeze acțiuni de protecția mediului și utilizare durabilă a resurselor naturale în zona transfrontalieră România-Serbia.

Finanțarea activităților rețelei este posibilă grație proiectului „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării cauzate de activitatea minieră în zonele transfrontaliere” („Forming of network for enhancing environmental protection from pollutants of mining cross border areas”), acronim NETMIN, eMS nr. RORS-308, în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Proiectul este finanțat în proporție de 85% de către Uniunea Europeană și urmărește, pe lângă componenta științifică, de evaluare a calităţii mediului și studiere a tehnologiilor verzi de tratare a solurilor contaminate cu metale grele, să atragă comunitățile locale în adoptarea de măsuri care să contribuie la diminuarea poluării cauzate de minerit, sprijinind, astfel, dezvoltarea de politici sustenabile pentru utilizarea resurselor naturale.

 

 
Tratarea solurilor contaminate de minerit
Tratarea solurilor contaminate de minerit
Tratarea solurilor contaminate de minerit
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +