Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara – de 97 de ani un reper în peisajul academic din România

 
 
Universitatea Politehnica Timișoara – de 97 de ani un reper în peisajul academic din România

8 - 15 noiembrie 2017

7 Noiembrie 2017

 

 

 

 



În urmă cu 97 de ani, la 11 noiembrie 1920, la Timișoara lua ființă, prin decret regal semnat de Ferdinand I al României, prima instituție de învățământ superior din vestul României, Școala Politehnică, drept răspuns la necesitatea societății de a forma ingineri, în contextul industrializării aflate în plină ascensiune.

Astăzi, Universitatea Politehnica Timișoara este o instituție de învățământ și cercetare avansată, recunoscută la nivel mondial pentru calitatea pregătirii studenților, pentru rezultatele obținute în cercetare și pentru acordurile și parteneriatele încheiate în toată lumea. Nu în ultimul rând, încă de la înființare, Universitatea Politehnica Timișoara a acordat sportului o importanță aparte, considerând că sănătatea trupului și a spiritului sunt strâns legate.

„În cei 97 de ani de existenţă, peste 125.000 de absolvenți au dus mai departe spiritul Politehnicii, au devenit specialiști și au contribuit esențial la dezvoltarea cercetării și economiei României. Cu o bază materială de invidiat, Universitatea Politehnica duce mai departe renumele şcolii tehnice timişorene, atât prin calitatea pregătirii studenţilor, cât şi prin cercetarea ştiinţifică la cel mai înalt nivel şi, nu în ultimul rând, prin activităţile culturale și sportive pe care le promovează”, declară prof.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

În structura Universităţii Politehnica Timişoara sunt incluse facultăţi, departamente, institute şi centre de cercetare, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, baze sportive, precum şi serviciile tehnice şi administrative, editura şi tipografia, policlinica studenţească. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea peste 800 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 1000 cadre. 

Universitatea Politehnica Timişoara este recunoscută ca protagonist remarcabil pe scena cercetării ştiinţifice atât în plan naţional, cât şi internaţional. Existenţa si funcţionarea unui număr considerabil de centre de cercetare (25), în care activează echipe de cercetători ce pun cu succes în practică strategia de cercetare a instituţiei, conferă universităţii prestigiu profesional şi, în acelaşi timp, furnizează sursa fondurilor destinate dezvoltării. Actualizarea rezultatelor cercetării în lucrări ştiinţifice, brevete de invenţie ori produse realizate constituie o garanţie a competenţei, seriozităţii şi profesionalismului instituţional.

Universitatea Politehnica Timişoara dispune de o infrastructură care garantează desfăşurarea în foarte bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare. Deopotrivă sub aspect imobiliar şi al echipamentelor, baza materială de excelenţă a universităţii reprezintă consecinţa preocupării de modernizare şi realizare de investiţii din ultimul deceniu.

Campus-ul universitar cuprinde 16 cămine studenţeşti care oferă 6500 locuri de cazare, o cantină studenţească, o policlinică studenţească şi două baze sportive performante.
 

Program aniversar SĂPTĂMÂNA POLITEHNICII


Miercuri, 8 noiembrie 2017

  • 97 pentru Politehnica, ora 12:00, Baza Sportivă numărul 1 (studenţíi şi cadrele didactice ale Universităţii Politehnica Timişoara vor parcurge 97 de tururi de stadion, câte unul pentru fiecare an de existenţă al instituţiei) – eveniment desfășurat în parteneriat cu Alergotura (mai multe detalii);
     
  • Întâlnirea sportivilor din Timișoara cu prof. dr. Tudor Bompa, cu tema „Modernitate vs. Necesitate în pregătirea fizică a sportivilor de performanță”, ora 13:00, sala Auditorium a Bibliotecii Universității Politehnica (mai multe detalii).
     

Joi, 9 noiembrie 2017

Vineri, 10 noiembrie 2017

  • Expoziția „The answering Machine - Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Universitatea Politehnica Timişoara în cadrul Viena Design Week 2017”, Facultatea de Arhitectură, Club Demisol, ora 11:00 (mai multe detalii);
     
  • Aniversarea prof. dr. ing. Alimpie Ignea la împlinirea vârstei de 70 ani, Amfiteatrul K1 a Bibliotecii Universităţii Politehnica Timișoara, ora 12:00 (mai multe detalii).
     

Luni - Vineri, 13-17 noiembrie 2017

  • „O picătură pentru viaţă” – campanie de donare de sânge adresată studenţilor şi cadrelor didactice din UPT. Locaţie: Policlinica studenţească. Program: luni 8:30-13:30; marţi, miercuri şi joi: 8-13:30 ; vineri: 8-12:30.
     

Marți, 14 noiembrie 2017

  • Lansare revista studenteasca MASTERCOM, Facultatea de Știinte ale Comunicării, Sala Polivalentă BUPT, ora 14:00.
     

Miercuri, 15 noiembrie 2017

  • Prima întrunire a Consiliului Academic, Sala Consiliului Rectorat, ora 12:00.
 
UPT - 97 ani
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +