Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor

 
 
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor

semnarea unui acord de cooperare bilaterală

4 Iunie 2019

 

 

 

 

 

O delegație a Universității Politehnica Timișoara, formată din prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu, prorector, și prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, s-a aflat, la sfârșitul lunii mai, în China, la invitația Universității Dianzi din Hangzhou (HDU). Colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior a fost deschisă în luna martie 2019, când o delegație de la universitatea chineză a vizitat Politehnica timișoreană, UPT fiind prima universitate din Europa Centrală și de Est cu care aceasta stabilește un parteneriat.

La sediul Universității Dianzi din Hangzhou, delegația română a fost întâmpinată de președintele Consiliului Universității, Wang Xingjie, rectorul Zhu Zefei și prorectorul Zheng Ning, iar un acord de cooperare bilaterală a fost semnat de prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu, din partea UPT, și Zhu Zefei, din partea HDU, într-un cadru festiv, în care a fost subliniată tradiționala prietenie chino-română și speranța ca relațiile de colaborare dintre universități să se dezvolte, cu rezultate fructuoase pentru ambele părți.

Delegația română a vizitat, cu această ocazie, facultățile de Electronică, Calculatoare, Ingineria Informației, precum și cea de Științe ale Comunicării, acestea fiind, de altfel, și principalele domenii pentru viitoarea colaborare. Acordul recent semnat pune bazele pentru viitoare proiecte comune ce vizează organizarea de școli de vară, implicarea în proiecte de cercetare, realizarea de schimburi bilaterale de profesori și studenți sau schimburi culturale, acordarea de diplome duble. 

Situat în orașul istoric și cultural Hangzhou, China, Universitatea Dianzi din Hangzhou este o instituție de învățământ superior cu 30.000 de studenți, care oferă mai multe domenii de studiu, inclusiv inginerie, științe, economie, management, lingvistică, drept și educație. Chiar dacă pune accent pe domeniile de electronică și informatică, universitatea acordă o atenție deosebită și managementului afacerilor. Predecesorul universității este Școala de Finanțe și Economie Hangzhou Aviation, fondată în 1956. În 1980 a fost înființat Institutul de Inginerie Electronică din Hangzhou, care a fost ulterior redenumit Universitatea Dianzi din Hangzhou în 2004.

 
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2019 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +