Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

UPT, premiată de Ziua Drapelului

 
 
UPT, premiată de Ziua Drapelului

Diplomă pentru lupta împotriva Covid-19

26 Iunie 2020

 

 

 

 

 

Oficialitățile județului Timiș au sărbătorit, cu obișnuitul ceremonial militar și religios, în 26 iunie 2020, Ziua Drapelului, în fața Palatului Administrativ din Timișoara, ocazie cu care prefectul de Timiș, doamna Liliana Oneț, a înmânat diplome celor care s-au implicat în lupta contra noului coronavirus.

Rectorului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, i-a fost acordată o diplomă „în semn de prețuire pentru activitatea desfășurată în lupta împotriva COVID 19 pe perioada stării de urgență și de alertă, pentru protejarea sănătății și siguranței cetățenilor județului Timiș”.

Discursurile demnitarilor și șefilor de instituții au fost urmate de aducerea steagului, care a fost sfințit de Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți, apoi oficialitățile au sărutat, rând pe rând, drapelul României.

„Am acordat diplome și structurilor MAI care au fost zi de zi alături de noi în această luptă, universităților din Timișoara care ne-au sprijinit atât cu cămine pe care ei le-au pus la dispoziția noastră, în situația în care am fi avut un număr mare de persoane infectate și aveam nevoie să carantinăm și să izolăm persoane”, a declarat Liliana Oneț, prefectul județului Timiș.

Universitatea Politehnica Timișoara s-a implicat încă de la început în lupta contra noului coronavirus, atât prin punerea la dispoziție a căminelor și altor spații de cazare, cât și prin producerea de dezinfectanți, viziere de protecție, aparate de ventilare, aparate de sterilizare, stetoscoape electronice etc.

 
UPT, premiată de Ziua Drapelului
UPT, premiată de Ziua Drapelului
 
 
 
 
ARUT Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT AnelisPlus2020 Comunicate UPT
 
© Copyright 2020 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +