Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT

 
 
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT

eveniment organizat de UPT și Asociației Inginerilor de Instalații din România, filiala Banat-Timișoara

19 Septembrie 2019

 

 

 

 

 

Energiile regenerabile, dezvoltarea sustenabilă, sunt termeni, dar și valori care se impun din ce în ce mai mult în societatea de astăzi. Nu întâmplător, sunt valori asumate și de Universitatea Politehnica Timișoara prin însăși misiunea sa, atât în ceea ce privește componenta educațională, cât și cea de cercetare.

În această linie se înscrie și Forumul de afaceri germano-român pentru finanțarea proiectelor din domeniul energiei geotermale în Timișoara și județul Timiș, eveniment care a avut loc joi, 19 septembrie 2019, la Biblioteca UPT, în organizarea Universității Politehnica Timișoara și a Asociației Inginerilor de Instalații din România, filiala Banat-Timișoara.

Manifestarea a reunit reputați specialiști în domeniul cercetării, finanțării și implementării proiectelor destinate valorificării energiei geotermale, din cadrul Primăriei Timișoara, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara, Agenției de Dezvoltare Regională ADR Vest, Fundației Steinbeis, Asociației Inginerilor de Instalații din România.

În cadrul forumului au fost prezentate programele de dezvoltare ale municipiului Timișoara și județului Timiș, proiectele realizate în domeniul eficienței energetice în județul Timiș, cercetările în domeniul energiilor regenerabile dezvoltate în cadrul Universității Politehnica Timișoara, obiectivele Fundației Steinbeis, posibilitățile de exploatare a energiei geotermale în România și în special în zona de vest a țării. Totodată, au fost stabilite posibilitățile de cooperare viitoare.

O serie de asociații și organisme care activează în domeniul energiei geotermale au lansat, recent, o campanie în țările Uniunii Europene ce vizează utilizarea sporită a energiei geotermale, care este regenerabilă, gratuită și disponibilă în orice locație.

 

 
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
Utilizarea energiei geotermale, promovată la UPT
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +