Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Vizită la Universitatea din Niș

 
 
Vizită la Universitatea din Niș

26 – 27 aprilie 2017

11 Mai 2017

 

 

 

 

 

O delegație formată din 30 de studenți și cadre didactice din Universitatea Politehnica Timișoara a vizitat Universitatea din Niș în perioada 26 – 27 aprilie 2017. Întâlnirea cu partenerii din Serbia face parte din programul de colaborare demarat în noiembrie 2016, odată cu vizita la Timișoara a unui grup de 50 de colegi de la Universitatea din Niș. 

În prima zi a vizitei, delegația, condusă de conf.dr.ing. Eugen Ghita, Prodecan al Facultății de Mecanică, a vizitat Facultatea de Securitate Ocupațională din Niș, unde a fost primită cu căldură de prof.dr.ing. Momir Prascevic și prof.dr.ing. Miomir Raos, decan respectiv prodecan al facultății partenere. Au fost vizitate laboratoarele instituției și s-au identificat, împreună cu prof.dr.ing. Nicolae Herișanu, responsabil cu programele Erasmus cu universitatea gazdă, noi posibilități de cooperare în domeniul cercetării între cele două instituții.

A doua zi, 27.04.2016, a fost vizitată Universitatea din Niș, unde decanul instituției, prof.dr.ing.Nenad Pavlovici, a efectuat o prezentare a organizării universității, iar dr.ing. Alexandar Miltenovici (conducătorul delegației Universității din Niș la UPT în noiembrie 2016) a însoțit delegația UPT, împreună cu organizația studențească din universitatea gazdă, la o vizită  prin laboratoarele instituției.

În paralel s-a desfășurat și o vizită a unei delegații a Centrului de Educație Permanentă al UPT, compusă din ing. Mihai Muțiu – membru al Comitetului Director al UPT, ing. Vasile Rușeț și conf.dr.ing. Nicolae Crainic. Membrii delegației, în urma întâlnirii cu prorectorul Universității din Niș, dr.ing. Vlastimir Nikolic,au identificat posibilități de cooperare. S-a stabilit că urmează să se deruleze un program de Life Long Learning cu subiect de învățământ la distanță pentru care se va semna în viitorul apropiat un document de colaborare între conducerilor celor două universități.

 
Universitatea din Niș
Universitatea din Niș
Universitatea din Niș
 
 
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +