În perioada 17-19 mai 2018, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPT, va avea loc cea de-a XII-a ediție a simpozionului internațional SACI 2018 (Symposium on Applied Computational Intelligence), un eveniment de anvergură organizat în comun de Universitatea Politehnica Timisoara și Obuda University, Budapesta, Ungaria. Deschiderea festivă va avea loc joi, 17 mai 2018, ora 9:30, în amfiteatrul A 101 al Facultății de Automatică și Calculatoare, iar în cadrul simpozionului vor fi decernate și două titluri de Doctor Honoris Causa al UPT unor personalități în domeniu.
În cadrul simpozionului vor fi prezentate 108 lucrări științifice, iar peste 300 de specialiști din 20 de țări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia și Africa vor participa la cele 22 de sesiuni ale simpozionului.
Simpozionul SACI 2018 este inclus în programul manifestărilor științifice ale prestigiosului Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) din SUA și se desfășoară sub egida unui grup important de societăți și asociații: IEEE Romania Section, Academia de Științe din România, Filiala Timișoara a Academiei Române, societăți profesionale din Europa. Simpozionul SACI 2018 este cosponsorizat tehnic de IEEE Systems, Man, and Cybernetics Society.
Începând cu ultimele patru ediții, lucrările simpozionelor SACI sunt indexate în Clarivate Analytics Web of Science, cu una din denumirile anterioare ISI Web of Knowledge. Lucrările ultimelor opt ediții ale SACI sunt indexate în Scopus, IEEE Xplore și INSPEC.
În cadrul simpozionului, Senatul Universității Politehnica Timișoara va decerna, joi, 17 mai 2018, începând cu ora 15:00, în Sala Senatului, titlurile onorifice de Doctor Honoris Causa unor personalități de renume mondial în domeniul tehnologiilor software și sistemelor inteligente care, de-a lungul timpului, au colaborat în mai multe proiecte alături de UPT: prof.dr. Hamido Fujita, de la Iwate Prefectural University din Japonia, și dr.ing. Attila Bilgic, managing director și CTO al Krohne Group din Duisburg, Germania.