SCImago Institutions Rankings a dat publicității clasificarea globală a instituțiilor de învățământ superior și a celor ce activează în domeniul cercetării pentru anul 2018. Potrivit acestei clasificări, Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul al treilea între instituțiile de învățământ superior din România, în creștere cu două locuri față de 2017. De menționat că SCImago Institutions Rankings a clasificat 25 de universități din România (doar cele ce îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări științifice publicate).
Evaluarea performanțelor universităților, în clasificarea SCImago Institutions Rankings, se realizează pe baza următoarelor criterii:
Cercetare
- totalul documentelor publicate și indexate în SCOPUS;
- procentul din total publicații al celor realizate cu alte instituții;
- valoarea normalizată a citărilor per articol;
- procentul publicațiilor instituției în primele 25% cel mai bine cotate jurnale din domeniu;
- dispersia tematicilor științifice ale instituției;
- procentul producției instituției situat în cele mai citate 10% articole în respectivul domeniu;
- procent articole din total în care autorul principal face parte din instituție;
- numărul total de autori din cadrul instituției;
Inovare
- totalul producției științifice citată în patente;
- procentul din total citat în patente;
Impact societal
- dimensiunea web-ului (numărul de pagini asociate instituției);
- totalul accesărilor externe al domeniului web al instituției.
SCImago Institutions Rankings își bazează analiza exclusiv pe informații culese din bazele internaționale de date, fiind, din acest punct de vedere, în afara influențelor datelor furnizate de universități.
Clasamentul SCImago Institutions Rankings pentru anul 2018, la nivel mondial, cuprinde 3232 universități, iar în cadrul acestuia Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul 512 în cadrul poziționării bazate pe punctaj. În ceea ce privește poziționarea în Europa de Est (care include Rusia, Cehia Polonia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Kosovo, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, România, Ucraina, Georgia, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Moldova), Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul 47 între cele peste 3000 de instituții de învățământ superior, dintre care doar 141 au fost clasificate.
În tabelul de mai jos vă prezentăm Top 10 al instituțiilor de învățământ superior din România, potrivit clasificării SCImago Institutions Rankings pe 2018.
Rank național | Rank global pe baza punctajului | Instituția |
1 | 459 | Universitatea Politehnica București |
2 | 508 | Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca |
3 | 512 | Universitatea Politehnica Timișoara |
4 | 515 | Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca |
5 | 522 | Universitatea București |
6 | 524 | Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca |
7 | 535 | Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași |
8 | 544 | Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași |
9 | 552 | Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca |
9 | 552 | Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București |
10 | 558 | Universitatea Transilvania din Brașov |
Demn de remarcat este faptul că, în ultimii cinci ani, producția totală de publicații academice în Universitatea Politehnica Timișoara este de peste 1000 pe an. De exemplu, în anul 2017, cadrele didactice și cercetătorii din Universitatea Politehnica Timișoara au publicat peste 250 de articole în reviste indexate ISI și au prezentat peste 320 de lucrări în conferințe indexate ISI, în condițiile în care în UPT își desfășoară activitatea circa 600 de cadre didactice titulare.