Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - Un nou laborator modern la UPT, dotat cu sprijinul Siemens România și Electric Sys SRL

 
 

   

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) inaugurează un nou laborator modern, realizat în cadrul Facultății de Electrotehnică și Electroenergetică, a cărui dotare și amenajare a fost realizată cu sprijinul companiilor Siemens România și Electric Sys SRL.

Noul laborator de „Automate Programabile și Sisteme SCADA“ din cadrul Facultății de Electrotehnică și Electroenergetică este deja funcțional și reprezintă cea mai recentă modernizare realizată în cadrul Universității.

Universitatea Politehnica Timișoara are o rată de inserție profesională a absolvenților de invidiat, aproape de limita maximă. Pentru a atinge însă această performanță, UPT a stabilit o relație de bună colaborare cu mediul economic din Timișoara și din zonă, inclusiv prin înființarea unui Comitet Director, format din reprezentanți ai companiilor, care consiliază conducerea universității privind adaptarea programelor de studiu la dinamica pieței muncii. Cooperarea cu agenții economici se concretizează prin stagii de practică pentru studenți, sprijin pentru realizarea lucrărilor de licență și, nu în ultimul rând, amenajarea unor laboratoare care să asigure și partea aplicativă a noțiunilor teoretice învățate.

În această linie se înscrie și colaborarea dintre UPT și compania Siemens România, o relație de parteneriat stabilită în urmă cu peste 10 ani. Buna cooperare se materializaează acum și prin inaugurarea unui laborator modern de „Automate Programabile şi Sisteme SCADA”, în cadrul Departamentului de Inginerie Electrică de la Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică.

„Universitatea Politehnica Timișoara a depus mereu eforturi pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru studenții săi, astfel încât aceștia să fie pregătiți pentru o cât mai bună integrare pe piața muncii, conform specializării pe care și-au ales-o. Pe de altă parte, am încercat să stabilim o relație de colaborare cât mai bună și cu mediul economic din Timișoara și ne bucurăm când marile companii susțin eforturile noastre, fie prin amenajarea unor laboratoare, fie prin asigurarea stagiilor de practică ale studenților sau sprijinul acordat pentru elaborarea lucrărilor de licență. Dotarea laboratoarelor de specialitate cu echipamente și aparatură de ultimă generație, asigură și partea aplicativă a formării studenților. Relația cu Siemens este una foarte bună, încă de la începuturi, de peste 10 ani, iar inaugurarea Laboratorului Automate Programabile şi Sisteme SCADA reprezintă o concretizare a acestei colaborări”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

Dialogul constant și stabilirea unui parteneriat de durată cu mediul universitar reprezintă un punct important pentru Siemens România.

„Considerăm educația un domeniu cheie pentru dezvoltarea societății. Universitățile sunt pregătite să răspundă cerințelor economiei, însă, pentru a avea tineri cât mai bine pregătiți, este necesar ca mediul privat să își asume un rol activ și să comunice deschis nevoile și provocările identificate. Ne bucurăm că putem oferi tinerilor posibilitatea de a fi mai bine pregătiți și derulăm o serie de programe în interiorul companiei pentru a sprijini dezvoltarea lor”, a declarat Cristian Secoșan, CEO Siemens România.

„Dialogul continuu între mediul universitar și potențialii angajatori este crucial. Doar așa tinerii studenți pot avea un cadru optim de dezvoltare. Până acum, peste 1.500 de studenți au urmat programele de practică Siemens și am contribuit la modernizarea mai multor laboratoare universitare”, a completat Daniel Barciuc, Country Division Lead Diviziile Digital Factory și Process Industries and Drives, Siemens România.

Modernizarea laboratorului de „Automate Programabile și Sisteme SCADA” a fost realizată și cu contribuția companiei Electric Sys SRL, unul dintre partenerii Siemens din Timișoara.

„Ne bucurăm că am putut contribui la dotarea acestui laborator și astfel sprijini educația tinerilor studenți”, a spus Adrian Bran, Director General Electric Sys SRL.

Noul laborator Siemens va fi utilizat, pentru punerea în practică a noțiunilor teoretice învățate, de circa 150 de studenți de la ciclurile de licență și master. Cele șase standuri complete de lucru conțin echipamente dedicate sistemelor de automatizări industriale, inclusiv elementele de soft aferente (licențe soft).
 

Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic, înființată în anul 1920. În 2011, a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație. Universitatea Politehnica Timișoara este una din cele mai mari universități tehnice din Europa Centrală și de Est. Programele de studiu oferite sunt organizate după sistemul Bologna, în trei cicluri: Licență, Masterat, Doctorat. UPT cuprinde 10 facultăți la care sunt înscriși circa 15 000 de studenți. Corpul profesoral este format din aproximativ 700 de cadre didactice care își desfășoară activitatea în cadrul a 25 de departamente. Infrastructura universității este impresionantă prin dimensiunile, complexitatea și serviciile oferite, studenții și angajații putându-se bucura de cazare (cămine și hoteluri), cantine, baze sportive (piscine, terenuri de fotbal și de tenis, sală de gimnastică, etc), o editură și un centru de imprimare, servicii tehnice și administrative (centru de e-learning, televiziune privată, etc), o bibliotecă modernă, precum și de un centru medical pentru studenți.


Siemens România
Siemens activează pe piața din România din 1905.  În prezent, Siemens operează pe plan local patru fabrici și patru centre de cercetare-dezvoltare, având peste 2.000 de angajați. Mai multe informații găsiți pe www.siemens.ro.

 

Electric Sys SRL
Fondată în 2004, cu sediul în Timişoara, SC Electric Sys este o companie producătoare de automatizări industriale şi tablouri electrice.

 
 
Ultima actualizare: 2018-11-21
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +