Membrii Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT, reprezentate prin rectorii şi prorectorii de resort, au participat, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în perioada 22-23 noiembrie 2018, la o întâlnire de lucru. La sesiunile lucrărilor au participat, de asemenea, prof.univ.dr.ing. Ioan Ștefan Groza - secretar de stat în cadrul Ministerului Educației Naționale, prof.univ.dr.ing. Claudia Popescu - președintele CNFIS, Ionuț Stanamir – Directorul Executiv al Băncii Comerciale Romane, Reinhard Schuelke – reprezentantul „Wiley Researcher Academy”, prof.univ.dr.ing Ioan Dumitrache – președinte și prof.univ.dr.ing Radu Munteanu - Coaliția Română pentru Educație în Inginerie – „CREDING” .
Subiectele de pe agenda de lucru au fost următoarele:
În urma discuțiilor și dezbaterii subiectelor de mai sus membrii ARUT au hotărât înaintarea spre analiză, Ministerulului Educaţiei Naţionale, a proiectului de restructurare a ciclurilor de studii inginerești care are în vedere o mai bună corelare a sistemului de învățământ tehnic superior românesc cu cel european și cu cerințele pieței muncii. Sunt propuse modificări ale duratei studiilor pentru cele trei cicluri de pregătire universitară, licență – masterat - doctorat, a titlurilor și calificărilor obținute, precum și reducerea numărului programelor de studii la domeniile de licență.
S-a convenit ca Directorii Consiliilor de Studii Universitare de Doctorat din universitățile membre ARUT să elaboreze un model/template pentru întocmirea raportului de evaluare internă a domeniilor de doctorat, raport care să fie aplicat în mod unitar. Se vor face, de asemenea, propuneri de modificare/eliminare a unor indicatori de performanță utilizați pentru evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat ce se apreciază a fi irelevanți sau imposibil de determinat cu acuratețe și care pot conduce la erori sau distoriuni în desfășurarea corectă a procesului de evaluare.
În cadrul reuniunii s-au stabilit detaliile colaborării cu Banca Comercială Română (BCR), semnându-se în acest sens „Protocolul de parteneriat strategic ARUT - BCR” în care sunt precizate obiectivele şi direcțiile de cooperare în domeniul educației și cercetării între cele două structuri asociative.
ARUT solicită MEN ca, la repartizarea cifrei de şcolarizare pentru anul universitar 2019/2020 şi alocarea granturilor finanţate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de doctorat, să aibă în vedere cererea reală a pieței forței de muncă din România, în situația în care la ora actuală există un deficit uriaș de specialiști în domeniul științelor inginerești.
ARUT solicită Ministerului Educației Naționale să efectueze toate demersurile necesare în vederea abrogării/modificării prevederilor Art.15 din OUG 90 din 2017 referitor la „obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției”, având în vedere faptul că toate universitățile membre, și nu numai, întâmpină probleme deosebit de grave, fiind practic în imposibilitatea asigurării plății tuturor utilităţilor, a bunurilor şi serviciilor de strictă necesitate pentru funcţionarea instituţiilor. În unanimitate, universitățile au constatat că acest lucru este cauzat cu precădere de creşterile considerabile înregistrate pe parcursul anului 2018 la tarifele pentru utilităţi (gaz, apă, curent, salubritate etc) și, totodată, de creșterea prețurilor și tarifelor aplicate pentru achiziția de bunuri și servicii, corelată cu creșterea salariului minim pe economie.
ARUT își exprimă totodată surprinderea și nemulțumirea față de reducerea de către Guvernul României, cu 198 milioane de lei, a bugetului alocat MEN, în condițiile în care universitățile nu au primit fondurile necesare pentru plata tranșei drepturilor salariale aferente anului 2018 și a celor restante de anul trecut, în conformitate cu OUG 20/2016 și legea 85/2016, precum și cu deciziile instanțelor judecătorești.
Președinte ARUT Viorel-Aurel ȘERBAN Rectorul Universității Politehnica Timișoara |
|
Mihnea COSTOIU Rectorul Universității POLITEHNICA din București
|
Vasile ȚOPA Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca |
Dan CAȘCAVAL Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași |
Radu Sorin VĂCĂREANU Rectorul Universității Tehnice de Construcții București |