Artefacte dintr-o mare cultură populară, unicate șlefuite în zeci de ani de utilizare, s-au încărcat cu semnificații și au rămas cu frumusețea intrinsecă a formei, puse în valoare de compoziții neașteptate. Este ceea ce propune artistul vizual M.C Donici într-o nouă expoziție de etnosculptură, intitulată „Artefacte vechi din 100 de ani”, montată la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Exponatele fac parte din colecția personală a artistului și au fost adunate pe parcursul a zeci de ani.
„Expoziția se vrea o prezență directă a celor 100 de ani de coagulare în realitate. O coloană mobilă înaltă de 10 m va fi prezentă în cadrul expozițional, marcând meandrele perioadei. Montată în holul central al Bibliotecii UPT, la intersecția multor drumuri interioare, ea poate fi văzută în luna decembrie 2018. În societatea globalizantă de astăzi, vom putea supraviețui prin conștiința culturală și pentru asta vom avea nevoie de educație - morală, nu doar funcțională - în care să alocăm și noi 10% din PIB acestui domeniu fundamental”, susține artistul.
Vernisajul expoziției de etnosculptură va avea loc marți, 4 decembrie, la ora 15. Expoziția „Artefacte vechi din 100 de ani” este un eveniment al Asociației Culturale Arte-Factum.