Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește marți, 7 mai 2019, între orele 10:00 - 12:00, în sala 305 din clădirea ASPC, workshop-ul de lansare a proiectului „Normativitate și valori sociale ale managementului etic și responsabil (NOVAMER)”.
Proiectul, în valoare de 25.180 de euro, este realizat sub egida parteneriatului științific dintre Agenţia Universitară a Francofoniei și Ministerul Educației Naționale din România, PN3/Subprogramul 3.1 Bilateral/multilateral, Modulul AUF-RO 2018.
Scopul proiectului este de a consolida cooperarea științifică dintre trei state francofone, România, Franța și Moldova, precum și de a pune bazele unei rețele de cercetare în domeniul științelor umaniste și sociale, între cercetătorii Universității Politehnica din Timișoara, cei ai Universității Paul Vallery Montpellier 3 și cei ai Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă Chișinău.
Proiectul este coordonat de conf.dr. Crisanta-Alina Mazilescu (director de proiect – Universitatea Politehnica Timișoara, România), iar coordonatorii echipelor de cercetare partenere sunt Lucia Chitoroga (Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă Chișinău, Republica Moldova) și Laurent Auzoult-Chagnault (Universitatea Paul Vallery Montpellier 3, Franta).
Proiectul își propune să studieze factorii determinanți ai managementului etic și responsabil, luând în considerare influența judecăților, credințelor, normelor și valorilor și apoi utilizarea rezultatelor obținute pentru a dezvolta un program de formare a unor atitudini etice și sociale responsabile atât la nivel individual (micro), cat și la nivel organizațional (meso). În același timp, se dorește ca pentru nivelul societal (macro) proiectul să ofere o perspectivă de schimbare utilă instituțiilor și organizațiilor societății civile în ceea ce privește managementul responsabil.
Un avantaj major al proiectului constă în angajamentul său de a asigura un impact științific, educațional și social:
a) impactul științific - contribuții teoretice la identificarea factorilor sociali și culturali care influențează comportamentul etic și managerii responsabili; va fi elaborat un model de intervenție comportamentală;
b) impactul educațional - universitățile pot reînnoi oferta de formare prin furnizarea unor programe de instruire în domeniul managementului responsabil;
c) impactul asupra mediului - persoanele care adoptă comportamente sustenabile sunt persoane orientate către protecția mediului, în concordanță cu valorile și principiile lor personale.