Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - SACI 2019, o manifestare de anvergură internațională la UPT

 
 

În perioada 29-31 mai 2019, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPT, va avea loc cea de-a XIII-a ediție a simpozionului internațional SACI 2019 (Symposium on Applied Computational Intelligence), http://conf.uni-obuda.hu/saci2019/, un eveniment de anvergură organizat în comun de Universitatea Politehnica Timisoara și Obuda University, Budapesta, Ungaria. Deschiderea festivă va avea loc miercuri, 29 mai 2019, în amfiteatrul A 101 al Facultății de Automatică și Calculatoare.

În cadrul simpozionului vor fi prezentate 68 lucrări științifice, iar peste 100 de specialiști din 20 de țări din Europa, America de Nord, America de Sud, Asia și Africa vor participa la cele 16 de sesiuni ale simpozionului. Sunt incluse patru sesiuni plenare susținute de profesori de prestigiu din SUA, Coreea de Sud, Serbia și Ungaria.

Simpozionul SACI 2019 este inclus în programul manifestărilor științifice ale prestigiosului Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) din SUA și se desfășoară sub egida unui grup important de societăți și asociații: IEEE Chapter of Systems, Man, and Cybernetics Society, Romania, IEEE Romania Section, Secția de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara a Academiei Române, societăți profesionale din Europa. Simpozionul SACI 2019 este cosponsorizat tehnic de IEEE Systems, Man, and Cybernetics Society.

Începând cu edițiile din 2007 și 2009 și continuând cu 2013-2018, lucrările simpozioanelor SACI sunt indexate în Clarivate Analytics Web of Science, cu una din denumirile anterioare ISI Web of Knowledge. Lucrările ultimelor nouă ediții ale SACI sunt indexate în Scopus, IEEE Xplore, DBLP și INSPEC.

Partenerii industriali ai SACI 2019 sunt cei care sunt de fiecare dată alături de Facultatea de Automatică și Calculatoare: Accenture, ATOSS, Continental, Hella, Krohne, Lives International, Nokia.

Simpozionul face parte din manifestările științifice desfășurate în cadrul „Zilelor Academice Timișene”, organizate în cea de a doua jumătate a lunii mai, bienal, de Filiala Timișoara a Academiei Romane, prin colaborare și implicare a mediului academic, cultural și științific din arealul timișean.

 
 
Ultima actualizare: 2019-05-24
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +