Un eveniment de excepție, organizat și găzduit de Universitatea Politehnica Timișoara a început joi, 10 octombrie 2019, la Biblioteca Centrală a UPT: celebrul atlet canadian Ben Johnson, alături de antrenorul său, Tudor Bompa, au deschis, printr-o conferință de presă, prima ediție a seminarului „Performanța în sport”, eveniment inițiat de Sorin Sărăndan, cadru didactic la Departamentul de Educație Fizică și Sport al UPT.
Seminarul „Performanța în sport” se va desfășura pe parcursul a două zile, 11 - 12 octombrie 2019, constând atât în lecții teoretice, cât și practice, pe stadionul Știința, din cadrul UPT. Vor conferenția prof. DHC Tudor Bompa, Horia Colibășanu (alpinist), Florin Vasilcan (coordonator pregătire fizică), conf. dr. Bogdan Almăjan, iar Ben Johnson va aborda „Pregătirea vitezei în sport”. Programul începe, în fiecare zi, la ora 9:00, la Sala Polivalentă din incinta Bibliotecii Centrale a UPT.
În cadrul conferinței de presă, inițiatorul evenimentului, Sorin Sărăndan, a vorbit despre nevoie acută de specialiști în domeniul sportului, conf.dr.ing. Florin Drăgan, prorector al UPT, a subliniat că performanța, atât în educație, cât și în sport, este o trăsătură care definește Politehnica timișoreană încă de la începuturi, prof.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT, a anunțat câteva dintre surprizele pe care instituția pe care o conduce le pregătește în domeniul sportului (preluarea clubului sportiv și introducerea unui program de studii postuniversitare în domeniul sportului), iar Tudor Bompa l-a prezentat pe Ben Johnson, pe care îl consideră un sportiv și un caracter extraordinar, care a fost profund nedreptățit.
Tot în cadrul conferinței de presă, Ben Johnson a povestit despre întâlnirea sa cu antrenorul Tudor Bompa, care l-a propulsat în carieră, despre viața de atlet și antrenamentele istovitoare pe care le presupune, menționând că tot ce a făcut, până în ziua de astăzi, a fost pentru mama sa, căreia îi dedică întreaga carieră.
Benjamin Sinclair Johnson, cunoscut drept Ben Johnson, s-a născut la 30 decembrie 1961, în Jamaica. Stabilit de tânăr în Canada, a fost unul dintre cei mai străluciți atleți ai tuturor timpurilor. La Jocurile Olimpice din 1988, de la Seul, a câștigat finala de la 100 m, cu un nou record mondial, 9,79 secunde, dar a fost descalificat pentru doping, în cel mai mare scandal de dopaj din istoria Olimpiadelor.
Tudor Bompa s-a născut la 23 decembrie 1932, în România, la Năsăud. A practicat atletismul și canotajul, sporturi în care a câștigat mai multe medalii, inclusiv un argint la Campionatul European de canotaj din 1958. A fost, printre altele, asistent universitar la Institutul Politehnic din Timişoara (actuala UPT) şi director de atletism la Politehnica Timişoara. A revoluționat metodele de antrenament occidentale, fiind considerat unul dintre marii specialiști ai lumii în probleme de periodizare, planificare, performanță și antrenament de forță. Printre marii sportivi pe care i-a pregătit se numără Mihaela Peneș, românca laureată cu aur la JO 1964, la suliță, și Ben Johnson. Stabilit în Canada, este profesor emerit la Universitatea York din Toronto. În urmă cu doi ani, Universitatea Politehnica Timișoara i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.