Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - Școală masterală China-România la UPT

 
 

Studenți chinezi vin la Timișoara

Un grup de studenți din China vine să studieze la Universitatea Politehnica Timișoara, ca urmare a semnării unui acord privind înfințarea Școlii masterale China-România, eveniment care a avut loc luni, 13 ianuarie 2020, la Rectoratul UPT.

Colaborarea Universității Politehnica Timișoara cu Universitatea Dianzi din Hangzhou a demarat în martie 2019, când o delegație de la universitatea chineză a vizitat Politehnica timișoreană, UPT fiind prima universitate din Europa Centrală și de Est cu care aceasta stabilește un parteneriat.

Ulterior, la sfârșitul lunii mai 2019, o delegație a Universității Politehnica Timișoara, s-a aflat în China, la invitația Universității Dianzi din Hangzhou (HDU) unde, într-un cadru festiv, în care a fost subliniată tradiționala prietenie chino-română și speranța ca relațiile de colaborare dintre universități să se dezvolte, cu rezultate fructuoase pentru ambele părți, a fost semnat un acord de cooperare bilaterală. Acesta punea bazele pentru viitoare proiecte comune privind organizarea de școli de vară, implicarea în proiecte de cercetare, realizarea de schimburi bilaterale de profesori și studenți sau schimburi culturale, acordarea de diplome duble.

O nouă etapă în dezvoltarea colaborării a avut loc luni, 13 ianuarie 2020 când, la sediul Rectoratului Universității Politehnica Timișoara, a fost semnat acordul de înființare a Școlii masterale China-România, UPT fiind reprezentată de prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rector, prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu, prorector, prof.univ.dr.ing. Florin Alexa, decanul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, și prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, în timp ce HDU a fost reprezentată de domnul Xue Xiaofei, vicesecretar al Comitetului de Partid, domnul Wu Yiqiao, secretar de Partid al Școlii de Limbi Străine, doamna Wang Qiulan, directoarea Asociației Liga Tineretului, domnul He Zhiwei, prodecan al Școlii de Electronică și Informație, și doamna Fei Chenhan, directoarea Diviziei de Schimburi Studențești a Biroului de Afaceri Internaționale.  După semnarea acordului, delegația chineză a vizitat campusul UPT.

Prin recentul acord s-a stabilit că Universitatea Politehnica Timișoara va accepta studenți masteranzi din primul an de la Universitatea Dianzi din Hangzhou. Perioada de schimb este de 4 luni, iar un prim grup de studenți din China va veni la studii în semestrul al doilea al anului academic 2019-2020, la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. De asemenea, tot în 2020 vor fi organizate școli de vară tematice, la Facultatea de Științe ale Comunicării și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale.

Situată în orașul istoric și cultural Hangzhou, China, Universitatea Dianzi este o instituție de învățământ superior cu 30.000 de studenți, care oferă mai multe domenii de studiu. În 1980 a fost înființat Institutul de Inginerie Electronică din Hangzhou, care a fost ulterior redenumit Universitatea Dianzi din Hangzhou, aflată în prezent în topul instituțiilor de învățământ superior din provincia Zhejiang.

 
 
Ultima actualizare: 2020-01-14
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +