Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - Pregătire gratuită la matematică în 2020, pentru elevi, la UPT

 
 

 

Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 16 februarie - 31 mai 2020  (cu excepţia zilelor de 12 și 19 aprilie), în amfiteatrul A101 al Facultăţii de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Bd V. Pârvan nr. 2, între orele 10:00 - 13:00.

Temele dezbătute (Programa analitică) urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2020 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2019.

 

 

Temele ce vor fi abordate în cadrul cursurilor sunt următoarele:

1 Progresii. Funcția parte întreagă, radical, funcția de gradul al doilea 16 februarie
2 Funcția exponențială și Funcția logaritmică. Sisteme de ecuații neliniare 23 februarie
3 Analiză combinatorie. Binomul lui Newton. Numere complexe 1 martie
4 Matrici, determinanți, sisteme liniare 8 martie
5 Funcții trigonometrice și aplicații în geometria plană 15 martie
6 Dreapta în plan. Calcule de distanțe și arii 22 martie
7 Limite de funcții. Asimptote 29 martie
8 Funcții continue. Funcții derivabile 5 aprilie
9 Aplicații ale derivatelor în studiul variației funcțiilor 26 aprilie
10 Primitive și integrale definite 3 mai
11 Aplicații ale integralei definite 10 mai
12 Structuri algebrice 17 mai
13 Inelul polinoamelor cu coeficienți într-un corp comutativ 24 mai
14 Probleme de sinteză. Recapitulare 31 mai
     
     
 
 
Ultima actualizare: 2020-02-10
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +