Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - Experiența UPT în ghidul UNESCO despre educație deschisă

 
 

Centrul de ID/IFR și e-Learning
Timișoara, 21 mai 2020

Sub egida UNESCO (Institute for Information Technologies in Education - UNESCO IITE și International Research and Training Center for Rural Education - UNESCO INRULED), coordonat de Smart Learning Institute of Beijing Normal University (SLIBNU) s-a publicat în 18 mai ghidul Guidance on Open Educational Practices during School Closures: Utilizing OER under COVID-19 Pandemic in line with UNESCO OER Recommendation, ce vine în sprijinul profesorilor de pretutindeni, cu exemple de utilizări de practici și resurse educaționale deschise (Open Educational Resources, OER/Open Educational Practices, OEP), conform Recomandărilor OER ale UNESCO.

Este primul ghid despre Resurse Educaționale Deschise (RED) care se publică după lansarea de către UNESCO în 2 mai a Coaliției Dinamice pentru RED (Dynamic Coalition for OER). La scrierea acestuia, au contribuit trei universitari timișoreni, dr. Diana Andone, directorul Centrului de eLearning al Universității Politehnica Timișoara, prof. dr. Carmen Holotescu, decanul Facultății de Inginerie și director al Centrului pentru Educație Deschisă și Blockchain, din cadrul Universității „Ioan Slavici” Timișoara și conf. dr. Gabriela Grosseck, Universitatea de Vest din Timișoara.

Din cele 12 studii de caz publicate, care au fost atent selectate din sute de exemple din toată lumea, două sunt din România. În cadrul studiul din universități este prezentată activitatea desfășurată de Centrul eLearning al UPT pentru promovarea educației deschise, dezvoltarea de resurse educaționale, dezvoltarea Campusului Virtual UPT și a platformei de cursuri online deschise de tip MOOC în limba română UniCampus.

Ghidul este publicat sub licențe deschise și sperăm să fie util în procesul de predare și învățare tuturor actorilor educaționali, dar și în croirea de noi strategii educaționale.

Detalii pe site-ul UNESCO: https://iite.unesco.org/news/iite-inruled-new-guidance-on-open-educational-practices-during-covid-19.

 

Dr. Diana Andone
Director CeL
https://elearning.upt.ro/
contact@elearning.upt.ro
https://www.facebook.com/pg/CIDUPT
Telefon: 0256 403300

 
 
Ultima actualizare: 2020-05-25
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +