Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara, împreună cu Liga Studenților Chimiști din Timișoara, organizează vineri, 29 mai 2020, începând cu ora 10:00, cea de-a XI-a ediție a Concursului de Chimie „Coriolan Drăgulescu” adresat elevilor de liceu (clasele IX - XII). Spre deosebire de edițiile precedente, competiția se va desfăşura online.
La cele cinci secțiuni ale concursului s-au înscris 142 de elevi din toată țara:
- pentru clasa a IX-a se organizează secțiune de chimie anorganică – 21 elevi;
- pentru clasa a X-a secțiunea de chimie organică – 46 elevi;
- pentru clasa a XI-a secțiunea de chimie organică - 29 elevi;
- pentru clasa a XII-a va exista atât secțiune de chimie anorganică - 6 elevi, cât și de chimie organică - 40 elevi.
Elevii premiaţi (locurile I, II, III de la fiecare secțiune) vor beneficia de admitere fără concurs, dacă vor opta pentru specializările din cadrul Facultăţii de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului, de bursă de merit în cuantum de 700 lei şi li se va asigura cazarea în camere de două persoane.
La organizarea acțiunii au participat cadre didactice ale departamentelor CAICAM și CAICON, precum și studenți din Liga Studenților Chimiști din Timișoara.
Concursul este un omagiu adus celui ce a fost Academicianul Coriolan Drăgulescu (1907-1977), fondatorul Facultăţii de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului şi primul decan al acesteia. A urmat cursurile Liceului „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara. Și-a dat bacalaureatul în anul 1925, fiind un elev excepțional. A fost student al Universității din Cluj, Facultatea de Știinte, Secția Chimie, obținând licența în anul 1930, cu calificativul foarte bine.
După război s-a stabilit la Timișoara, unde a înființat, în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, fiind primul decan al acestei facultăți. Principalele obiective de cercetare ale profesorului au fost în domeniul chimiei anorganice, domeniul chimiei analitice, domeniul tehnologiilor chimice anorganice și domeniul valorificării resurselor minerale autohtone, în special a mineralelor rare și a mineralelor disperse (bismut, beriliu, uraniu ș.a.).
A fost membru de onoare al Societății de Chimie Industrială din Paris, din anul 1970. Academia Româna l-a ales membru corespondent la 12 iulie 1956; a fost președinte al Secției de Științe Chimice între anii 1970 -1977. Activitatea de om de știință a fost recunoscută prin numeroase ordine și distincții, precum Ordinul Muncii (1963), Meritul Științific (1966), titlul de Om de Știință Emerit (1970).
A fost rector al Institutului Politehnic Timișoara, ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățământului și primar al Timișoarei. A înființat Baza de Cercetări Științifice din Timișoara.
A trecut în neființă la 1 iunie 1977 la București. Numele său îl poartă astăzi Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu” Timișoara al Academiei Române.