În cadrul unui proiect mai mare ce vizează creșterea performanței cercetării în domeniul energiilor regenerabile, intitulat „Perform Tech UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a achiziționat echipamente de ultimă generație pentru dotarea unui laborator, cu ajutorul cărora se pot determina proprietățile mecanice ale suprafețelor.
Echipamentul (platformă de nanointendare pentru caracterizarea straturilor de suprafață și a filmelor subțiri & masă antivibrație), împreună cu softul aferent, și el de ultimă generație, în valoare de circa 100.000 de euro, permite atât analizarea materialelor compacte, cât și a straturilor foarte subțiri, de ordinul nanometrilor (a mia parte dintr-un fir de păr).
Echipamentele, care la ora actuală sunt cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din România și unice în partea de vest a țării, sunt utile atât în partea de cercetare, în domenii dintre cele mai diverse, de la mecanică și electronică, până la chimie sau bioinginerie, cât și în industrie, în special pe partea de testare și control al calității, practic orice piesă care presupune straturi de acoperire putând fi analizată din punct de vedere al proprietăților mecanice, al durității, al rezistenței, la uzare, la coroziune, la frecare etc.
Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului pot fi utilizate în proiectarea materialelor practic pentru orice domeniu, de la acoperirea de protecție cu vopsea sau polimeri, până la touch-screen-ul telefonului mobil sau lentilele de contact.