Candidații sunt așteptați în 14 centre de admitere
Înscrierea candidaților pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara începe în data de 6 iulie 2020. Pentru a veni în sprijinul candidaților din județele învecinate, UPT a decis înființarea a patru centre zonale de admitere, la Deva, Drobeta Turnu Severin, Reșița și Târgu Jiu, pe lângă cele zece centre aferente celor 10 facultăți.
Centrele de admitere vor fi deschise în perioada 6 - 25 iulie 2020, iar în cadrul acestora candidații vor beneficia de consiliere în vederea alegerii facultății potrivite, a înscrierii online și a plății online a taxelor de înscriere, respectiv de confirmare. După încheierea admiterii, tot în cadrul acestor centre se realizează și confirmarea statutului de admis, prin depunerea diplomei de bacalaureat (sau a adeverinței care înlocuiește diploma) în original.
Toate centrele de admitere au fost dotate cu produse de igienizare și dezinfectare, la intrare va fi verificată temperatura, iar traseele au fost astfel stabilite încât să limiteze la maxim răspândirea virusului Sars-Cov-2.
Centrele zonale de admitere vor fi deschise de luni până vineri între orele 9:00-15:00 și sâmbăta între 9:00-13:00, iar centrele din cadrul facultăților vor fi deschise de luni până vineri între orele 9:00-14:00 și sâmbăta între 9:00-13:00.
Centre zonale de admitere:
Locație |
Adresă centru de înscriere |
Telefon |
Colegiul Național ”Decebal” Deva | Intrarea dinspre strada Andrei Șaguna | 0720-579219 |
Colegiul National Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin | Drobeta-Turnu Severin, str. Crişan, Nr. 48 | 0720-579202 |
Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița | Reșița, clădirea ciclului primar, bd. Al. I. Cuza, Nr.7 | 0720-579223 |
Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu | Târgu-Jiu, str. 1 Decembrie 1918, Nr. 25 | 0720-579220 |
Centre de admitere la nivel de facultate:
Facultate |
Adresă centru de înscriere |
Telefon | Adresă web | |
Arhitectură și Urbanism | Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2/A, et. 4, Amfiteatrul Hans Fackelmann | 0256-404 021 0256-404 560 |
admitere.faut@upt.ro | www.arh.upt.ro |
Automatică și Calculatoare | Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal, etajele 1,2,3, corp clădire A și B | 0256-403 211 0256-403 298 |
admitere.ac@upt.ro | www.ac.upt.ro |
Chimie Industrială și Ingineria Mediului | Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.6, et.2, sala 18B | 0256-403 063 0256-403 085 |
admitere.chim@upt.ro | www.chim.upt.ro |
Construcții | Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2A, parter, Amfiteatrul Victor Vlad (cu acces din holul principal) | 0751-711991 0751-718306 |
admitere.ct@upt.ro | www.ct.upt.ro |
Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale | Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal | 0256 403 298 0256-403 291 |
admitere.etcti@upt.ro | www.etcti.upt.ro |
Electrotehnică și Electroenergetică | Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal | 0256-403 385 0256 403 386 |
admitere.ee@upt.ro | www.et.upt.ro |
Inginerie din Hunedoara | Hunedoara, Str. Revoluției nr. 5 | 0254-207 502 0254-207 506 |
admitere.fih@upt.ro | www.fih.upt.ro/v4 |
Management în Producție și Transporturi | Timișoara, Str. Remus nr.14, parter, sala M015 | 0256-404 284 0256-404 286 |
admitere.mpt@upt.ro | www.mpt.upt.ro |
Mecanică | Timișoara, Bd. Mihai Viteazu nr.1, parter, holul principal | 0256-403 533 0256 403 521 |
admitere.mec@upt.ro | www.mec.upt.ro |
Științe ale Comunicării | Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2/A, et. 3, Sala C302 | 0256-404 011 | admitere.fsc@upt.ro | www.sc.upt.ro |