Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - UPT scoate la admitere 59 de programe de studii de master, 5 în premieră

 
 

Studiile universitare de master sunt a doua treaptă a studiilor universitare, care asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licență sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităților de cercetare științifică și constituie o bază pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.

Universitatea Politehnica Timișoara a depus întotdeauna eforturi pentru asigurarea celor mai bune programe de studii, la toate nivelurile, pentru o cât mai bună inserție a absolvenților săi pe piața muncii. Și în acest an, universitatea a venit cu o serie de noutăți și în ceea ce privește învățământul la nivel de master, oferind absolvenților de licență 59 de programe de studii, dintre care cinci în domenii noi, în concordanță cu solicitările din partea angajatorilor și cu nevoile înregistrate pe piața muncii.

Dintre noutățile din acest an, la nivel de master, menționăm:

- „Cloud Computing and Internet of Things” („Procesare cloud și internetul lucrurilor”), în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare

Caracterul inovator al acestui program de master constă în abordarea și îmbinarea a două domenii deosebit de dinamice, moderne și răspândite din domeniul mare al Calculatoarelor și Tehnologiei Informației, și anume Cloud Computing și Internet of Things. Cloud Computing oferă putere mare de procesare și suport masiv de memorare în timp ce Internet of Things oferă interconectare și ubicuitate. Disciplinele din planul de învățământ asigură pregătirea în componente ale domeniilor IT și Cloud (Smart Sensors and Sensor Networks, Advanced DSP Systems), arhitecturi și suport software (Algorithms and Protocols in IoT and Cloud, IoT and Cloud Architectures and Communication Technologies, Operating Systems for IoT), probleme specifice (Big Data in Cloud and IoT, Security and Privacy in IoT and Cloud) și aplicații (Vehicle to X Communication, Development of IoT Products).

- „Machine Learning” („Învățare Automată”), în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare

Absolvenţii vor dobândi o specializare în domeniul învăţării automate, iar masterul le va asigura abilităţi şi competenţe care să le permită dezvoltarea de sisteme cu inteligenţă artificială şi abordarea unor teme de cercetare din domeniul învăţării automate. Industria de IT este una extrem de dinamică, iar în ultimii ani componenta de inteligenţă artificială ocupă un loc din ce în ce mai important. Astfel, sistemele cu inteligenţă artificială sunt tot mai prezente în toate aspectele vieţii cotidiene, de la obiectele de uz casnic, la automobile, la jocurile pe calculator, la aplicaţiile mobile şi la activităţile pe le desfăşurăm la locul de muncă. Prin activităţile didactice şi de cercetare propuse în cadrul acestui program de master, studenţii dobândesc competenţe care le facilitează inserţia directă în industria de IT, precum şi cercetarea în domeniu.

- „Securitatea Informațiilor și a Sistemelor Cibernetice” (SISC), în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare

Dezvoltarea programului de masterat s-a făcut în concordanță cu cerințele mediului economic, folosind o abordare interdisciplinară și punând accent pe partea aplicativă. Absolvenții acestui program de masterat vor dobândi o calificare în domeniul securității informațiilor și a sistemelor cibernetice constând în abilități și competențe care le vor permite abordarea problemelor de securitate în diverse domenii. Noi probleme de securitate în sisteme informaționale și cibernetice sunt tot mai des raportate, susținând necesitatea personalului calificat în acest domeniu. Prin activitățile didactice și de cercetare propuse prin acest program de masterat, studenții vor dobândi competențe care le vor facilita obținerea unui loc de muncă într-un domeniu de mare perspectivă.

- „Proiectare complexă în arhitectură”, în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism

Masterul va aborda teme de proiectare de o anvergură mai consistentă, inserate în peisaje urbane cu problematici complexe, teme de proiectare care au grad de complexitate sporit, necesitând o pregătire mult mai aprofundată pentru arhitecţii ce-şi vor asuma asemenea responsabilităţi. Masterul abordează în primul rând construcții ce aduc împreună programe diferite, mai mult sau mai puţin complementare, investiţii mari cu implicaţii economice, sociale, culturale şi ecologice consistente. În al doilea rând, este vorba despre situaţii/amplasamente care la rândul lor pun probleme deosebite, necesitând abordări multicriteriale, multistratificate şi multiprofesionale.

- „Managementul organizațiilor publice, în cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi

Misiunea programului este de a forma specialiști în domeniul Științe Administrative, ce dețin competențe deosebite în managementul organizațiilor publice, prin dezvoltarea unor abilități de cercetare științifică în domeniile relevante acestei specializări, ca fundament al viitoarei activități într-o funcție publică sau în cadrul organizațiilor prestatoare de servicii publice.

Informații suplimentare despre studiile de masterat din cadrul Universității Politehnica Timișoara sunt disponibile pe website-ul instituției (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.

Cifrele de școlarizare, cu taxă și fără taxă, aferente tuturor celor 59 de programe de master oferite de Universitatea Politehnica Timișoara sunt detaliate în tabelul de mai jos.

 

Repartizarea cifrei de școlarizare pentru studii universitare de master

 
 
Ultima actualizare: 2020-07-08
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +