Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Comunicat - Webinar #impreunaonline dedicat educației în perioada pandemiei

 
 

Ce reprezintă resursele educaționale deschise OER – RED? Cum se pot accesa, utiliza și integra în educație? Sunt întrebări la care acest webinar își propune să ofere răspunsuri, sub sloganul #impreunaonline, prin exemple practice de utilizare și integrare a OER în învățământul universitar și pre-universitar. Dr. Diana Andone, Prof. Carmen Holotescu și Conf. Gabriela Grosseck – prezentatorii webinarului – fac parte din echipa care a conlucrat la elaborarea primului ghid publicat sub egida UNESCO, menit să vină în sprijinul profesorilor de pretutindeni. Aproape 2.000 de participanți s-au înscris deja la webinar.

Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul ID/IFR și e-Learning, în colaborare cu IEEE România, Alianța Română a Universităților Tehnice și Asociația EDEN vă invită vă invită joi, 6 august 2020, ora 17:00, la cel de-al XI-lea webinar din seria #impreunaonline: Utilizarea practică a Resurselor Educaționale Deschise. Recomandările UNESCO. Cei 3 prezentatori ai webinarului au conlucrat la elaborarea primului ghid publicat sub egida UNESCO, menit să vină în sprijinul profesorilor de pretutindeni, cu exemple de utilizări de practici și resurse educaționale deschise.

Participarea este gratuită iar participanților li se vor emite în continuare Open Badges (Certificate digitale deschise). Informații despre eveniment sunt disponibile accesând link-ul : https://elearning.upt.ro/ro/comunitate/webinar-impreunaonline-utilizarea-practica-a-resurselor-educationale-deschise-recomandarile-unesco/  

La numai câteva zile de la lansare, webinarul programat în 6 august a stârnit interes pe rețelele de socializare, cu aproape 2.000 de participanți înregistrați în data de 5 august 2020.

Formularul de înscriere este disponibil aici: http://www.123formbuilder.com/form-5580483/form
Prezentatori: Dr.ing. Diana Andone - Universitatea Politehnica Timișoara, Prof.dr.ing. Carmen Holotescu - Universitatea Ioan Slavici Timișoara și Conf.dr. Gabriela Grosseck -  Universitatea de Vest Timișoara
Moderator: Prof.dr.ing Radu Vasiu - Universitatea Politehnica Timișoara
Invitați: Dr. Ahmed Tlili - cercetător Smart Learning Institute of Beijing Normal University (SLIBNU), China, Violeta Daniela Nedelcu - profesor Limba și literatura română, la Școala "Diaconu Coresi", Brașov, Melania Luana Burnariu - bibliotecară, Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov, Liviu Constandache, Coordonator Resurse Educaționale Deschise, Proiectul CRED

Primul ghid RED sub egida UNESCO
Echipa care prezintă acest webinar a conlucrat la elaborarea ghidului lansat în luna mai 2020: Guidance on Open Educational Practices during School Closures: Utilizing OER under COVID-19 Pandemic in line with UNESCO OER Recommendation, primul ghid publicat sub egida UNESCO, menit să vină în sprijinul profesorilor de pretutindeni, cu exemple de utilizări de practici și resurse educaționale deschise (Open Educational Resources, OER/Open Educational Practices, OEP), conform Recomandărilor OER ale UNESCO.

Din cele 12 studii de caz publicate în cadrul ghidului, care au fost atent selectate din sute de exemple din toată lumea, două sunt din România. În cadrul studiul din universități este prezentată activitatea desfășurată de Centrul eLearning al UPT pentru promovarea educației deschise, dezvoltarea de resurse educaționale, dezvoltarea Campusului Virtual UPT și a platformei de cursuri online deschise de tip MOOC în limba română UniCampus.

https://elearning.upt.ro/ro/noutati/activitatea-cel-studiu-de-caz-in-primul-ghid-de-utilizare-red-in-timpul-pandemiei-publicat-sub-egida-unesco/

Acum, acesta este disponibil și în limba română sub titlul „Ghidul pentru aplicarea Practicilor Educaționale Deschise în timpul pandemiei de coronavirus. Utilizarea Resurselor Educaționale Deschise în conformitate cu Recomandările UNESCO” a fost tradus și adaptat în limba română de către dr. Diana Andone - Universitatea Politehnica Timișoara, prof. dr. Carmen Holotescu - Universitatea „Ioan Slavici„ Timișoara și conf. dr. Gabriela Grosseck - Universitatea de Vest din Timișoara.

Peste 3.000 de descărcări în 10 zile
În primele 10 zile de la publicarea în limba română, „Ghidul pentru aplicarea Practicilor Educaționale Deschise în timpul pandemiei de coronavirus. Utilizarea Resurselor Educaționale Deschise în conformitate cu Recomandările UNESCO” a înregistrat peste 3.000 de descărcări – fenomen care denotă nevoia de formare a tuturor actorilor din educație și de elaborare a unor ghiduri de utilizare a resurselor educaționale digitale. Centrul de ID/IFR și e-Learning a identificat aceste nevoi în prealabil, dezvoltând o serie de resurse educaționale deschise pentru a veni în sprijinul celor care doresc să stăpânească transferul educației din campus în online.

https://elearning.upt.ro/ro/open/

Context:
În această perioadă de nesiguranță din cauza COVID-19, în România, la fel ca și în alte țări, funcțiile și activitățile educaționale față în față sunt mutate online, folosind aplicații, platforme și diverse unelte și metode de lucru pentru educația la distanță. În webinariile Împreună online răspundem la aceste provocări, într-un mod cât mai practic, în spiritul educației deschise și accesului liber la cunoaștere. Participanții vor primi un Open Badge (certificat digital deschis) - Împreună online.

Primele zece ediții ale webinarilor din seria #impreunaonline au avut loc săptămânal în perioada 15 aprilie – 17 iunie 2020 și au înregistrat mii de participanți atât din mediul universitar, cât și preuniversitar și privat și au stârnit interesul atât al cadrelor didactice, cât și cel al studenților.

https://elearning.upt.ro/ro/impreuna-online/

Informații despre seria #impreunaonline sunt disponibile și pe:
Pagina web: https://elearning.upt.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/CIDUPT/
Youtube: https://www.youtube.com/user/cidupt
Instagram: @elearning_upt

Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL) a fost înființat în 1998, ca parte integrantă a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) având ca obiectiv inițierea, promovarea și gestionarea învățământului la distanță în universitate. CeL organizează specializările – Tehnologii și Sisteme de Telecomunicatii, Informatică Aplicată, Comunicare și Relații Publice în regim de învăţământ la distanță de ciclu licenţă și Tehnologia Construcțiilor de Mașini în regim de învățământ cu frecvență redusă de ciclu licenţă. CeL a dezvoltat CV - Campusul Virtual al UPT, mediu educațional online de suport academic pentru toate facultățile UPT și pentru învățământul la distanță.  CeL oferă suport şi organizează cursuri și evenimente dedicate educației online, resurselor educaționale deschise și accesului liber la educație, știință și resurse. 

 
 
Ultima actualizare: 2020-08-26
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +