Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Facultatea de Inginerie din Hunedoara a UPT a sărbătorit 50 de ani de la înființare

 
 

Miercuri, 25 noiembrie 2020, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara (FIH) a sărbătorit semicentenarul unității de învățământ superior. Au participat, din partea Universității Politehnica Timișoara, rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan și conf.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector. În cadrul evenimentului, în prezența primarului Dan Bobouțanu și a inspectorului școlar general al ISJ Hunedoara, Ilie Pârvan, a fost dezvelită o placă aniversară „50 FIH”. De asemenea, a fost inaugurată galeria foștilor decani ai Facultății de Inginerie Hunedoara, în holul principal al corpului C al facultății.

În cadrul evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a subliniat faptul că semicentenarul Facultății de Inginerie din Hunedoara se împletește cu cel al instituției-mamă, UPT, ambele fiind create cu rolul de a forma specialiști pentru regiune, dar nu numai, care au reușit cu prisosință să satisfacă cerințele dezvoltării industrial, dar au dat și o serie de lideri, atât în zona de administrație, cât și în companii.

Decanul Facultății de Inginerie din Hunedoara, conf.dr.ec.ing. Gelu-Ovidiu-Tirian, a accentuat faptul că, în present, FIH înseamnă prestigiu, valoare și excelență academică, toate acestea fiind datorate dascălilor, pe de o parte, dar și studenților, pe de altă parte, care, prin efortul lor susținut au făcut ca Facultatea să reprezinte un punct de reper în ceea ce înseamnă învățământul superior hunedorean, dar nu numai.

Primarul municipiului, Dan Bobouțanu, a declarat, în cadrul evenimentului, că îndeamnă tinerii absolvenți să candideze pentru posturile scoase la concurs de Primăria Hunedoara, adăugând că instituția pe care o conduce e mândră de faptul că în Hunedoara există o facultate de prestigiu cum  este cea de Inginerie.

Înfiinţarea Şcolii de inginerie reprezenta în anul 1970, pe lângă dorinţa şi ambiţia elitelor locale, un corolar al întregii experienţe acumulate în principalele complexe industriale care se aflau în arealul Hunedoarei (minerit, siderugie, construcţii civile şi industriale). Combinatul Siderurgic din Hunedoara a reprezentat mereu o şcoală în care s-au format ucenici, muncitori şi tehnicieni, atât pentru uzină, cât şi pentru restul industriei siderurgice din ţară şi nu numai. Alături de activitatea de minerit şi siderurgie, pe meleagurile hunedorene, s-a dezvoltat şi o puternică industrie energetică, reprezentative fiind termocentralele de la Mintia şi Paroşeni, precum şi hidrocentralele de pe Râul Mare.

Institutul de Subingineri din Hunedoara a luat fiinţă în anul 1970, în baza H.C.M. 1272/1970.  La înfiinţare Institutul a funcţionat prin cursuri de zi şi seral, având două profiluri de învăţământ: Metalurgic, cu specializările Furnale şi Oţelării; Deformări Plastice şi Tratamente Termice; respectiv Electromecanic cu specializarea Electromecanică Tehnologică. Începând din anul universitar 1974-1975, odată cu aprobarea instituţiilor şi facultăţilor din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 147/1974, Institutul de Subingineri din Hunedoara a fost subordonat Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara. Facultatea de Inginerie din Hunedoara, care numără în present peste 750 de studenți și peste 80 de cadre didactice, şi-a început activitatea în anul universitar 1990-1991, prin transformarea Institutului de Subingineri.

 
 
Ultima actualizare: 2020-11-26
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +