Holul central al Bibliotecii UPT a găzduit vineri, 25 martie 2022, expoziţia „Adap, Overcome, Digitize”, ce reunește proiecte ale studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, care reprezintă o viziune proprie a acestora asupra parcului, pe trei direcții: o seră botanică, un loc de joacă și un turn.
La vernisajul expoziției, la care au participat cadrele didactice și studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a apreciat nu doar proiectele prezentate, ci și implicarea întregului colectiv al facultății într-o serie de proiecte ce vizează redefinirea întregului campus al UPT.
În urmă cu doi ani, la începutul lunii martie, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism vernisa în cadrul bibliotecii UPT expoziţia de semestru a facultăţii. Tot în aceeaşi zi, România intra în pandemie şi odată cu ea şcoala şi toate proiectele ei. O parte din proiectele expuse atunci pentru doar câteva ore au rămase în aşteptare în holul bibliotecii. Altele s-au întors acasă, în arhiva facultăţii.
Doi ani mai târziu, în acelaşi spaţiu, este organizată o nouă expoziţie, dedicată transformărilor pe care situaţia pandemică le-a produs în actul de îndrumare a proiectelor studenților anului de debut al Facultăţii de Arhitectură. Expoziţia „Adap, Overcome, Digitize” surprinde rezultatele unei noi metodologii de îndrumare a atelierului anului I, metodologie distinsă la finele anului 2021 cu premiul „Ioan de Sabata”. Temele modulare propuse generaţiei 2020-2021 - interconectate prin diverse materii suport, susţinute prin introducerea în premieră naţională a uneltelor digitale la un an de debut, au accentuat o nouă metodologie, de tip project based learning, preluată ulterior în noul plan de învăţământ al Facultăţi de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Expoziția din holul Bibliotecii UPT pune față în față rămăşiţele expoziţiei din martie 2020 - macheta oraşului Tetrapolis, cu rezultatele digitizării pandemice - proiectele anului 1 dedicate sitului Parcului Botanic. Din sinteza celor două metode de lucru se naşte un nou atelier de proiectare, cu proceduri deopotrivă manuale şi digitale, cu materii suport integrate în activităţile şi obiectivele de învăţare ale temei, ghidat de ambiţia şi dorinţa de progres a unei echipe ce lucrează împreună de peste un deceniu.
Expoziţia, care va fi deschisă publicului timp de trei săptămâni, este produsă prin utilizarea primei tranșe a premiului „Ioan de Sabata”.