Peste 300 de timișoreni, un număr record, s-au înscris la startul primei ediții a competiției cicliste a POLI BIKE CHALLENGE, eveniment organizat în data de 9 aprilie 2022 de Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Velocitas, Corratec, Tazz și Primăria Timișoara, și înscris în calendarul Federației Române de Ciclism. Competiția a fost organizată în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara.
Competiția a avut și un aspect caritabil, sumele colectate fiind direcționate către susținerea a doi sportivi campioni din cadrul clubului Politehnica Timișoara, cu rezultate deosebite în plan sportiv, dar cu o situație financiară precară.
Concursul ciclist, de tip criterium, a fost destinată copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, fiind desfășurat în patru curse dedicate, după cum urmează:
Festivitatea de deschidere a fost urmată de un tur festiv, de recunoaștere a circuitului, la care au luat parte toți concurenții, precedați de mașina de Formula Student a UPT Racing Team, care a făcut și o demonstrație cu această ocazie.
Cei mai tineri participanți au fost trei copii cu vârsta de 5 ani, iar cel mai în vârstă, la categoria Open, are vârsta de 70 de ani.
În seara aceleiași zile a avut loc și festivitatea de premiere. Au fost acordate 39 de medalii și premii în valoare totală de peste 25.000 de lei, în bani și obiecte oferite de sponsori.
Rezultatele finale pentru toate categoriile, sunt disponibile pe https://liniadesosire.ro/rezultate/poli-bike-challenge