Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

UPT și-a premiat câștigătorii celor 9 concursuri naționale organizate în cadrul manifestării „Politehnica Timișoara - un pas spre viitorul tău!”

 
 

Universitatea Politehnica Timișoara a organizat vineri, 13 mai 2022, festivitatea de premiere a elevilor participanți la cele 9 concursuri naționale organizate în cadrul manifestării „Politehnica Timișoara - un pas spre viitorul tău!”, aflată la cea de-a IX-a ediție. Pe lângă testarea conoștințelor, evenimentul a vizat informarea şi familiarizarea elevilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziţii spre învăţământul superior şi orientării lor către o carieră de succes.

„Politehnica Timișoara - un pas spre viitorul tău!” a aliniat la start peste 1000 de elevi, din 26 de județe ale țării, peste 200 dintre aceștia fiind recompensați cu premii și mențiuni (126 de premii și 96 de mențiuni) la următoarele concursuri: IT Engineering Contest (iTEC), organizat de Facultatea de Automatică și Calculatoare; Concursul de arhitectură „Hans Fackelmann” dedicat viitorilor studenţi arhitecți, organizat de Facultatea de Arhitectură și Urbanism; Concursul național de idei și proiecte în domeniul protecției mediului „Educația Ecologică Salvează Mediul - EcoSmarTim”, organizat de Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului; Concursul „Construcţiile: tradiţie și viitor”, organizat de Facultatea de Construcții; Concursul „Electronica, între hardware și software”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale; Concursul profesional de idei „Intelligent Electricity Generation IEG-2022”, organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică; Concursul „Anton Saimac”, organizat de Facultatea de Inginerie din Hunedoara; Concursul „Management Trivia”, organizat de Facultatea de Management în Producție și Transporturi; Olimpiadele Comunicării, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării.

Câștigătorii concursurilor au fost invitați pentru două zile (12 și 13 mai 2022) la Universitatea Politehnica Timișoara, unde au vizitat campusul studențesc, laboratoarele facultăților, bazele sportive, Biblioteca UPT, Laboratorul interactiv de fizică Experimentarium, au luat contact cu studenții și și-au făcut o idee despre ce înseamnă studenția la Poli.

De asemenea, au participat la Zilele Carierei, unde au stat de vorbă cu reprezentanții companiilor prezente, făcându-și astfel o idee atât despre ce înseamnă viața de student, cât și ce îi așteaptă după absolvire.

Punctul central al evenimentului, festivitatea de premiere, a avut loc - în prezența conducerii Universității Politehnica Timișoara, a reprezentanților facultăților, a inspectoratelor școlare județene din zona de vest, a unora dintre câștigătorii concursurilor precedente, în prezent studenți ai UPT - în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, din incinta Rectoratului instituției, un loc încărcat de istorie, în care s-a decis, cu mai bine de un secol în urmă, soarta Banatului și alipirea la Patria-mamă.

Despre istoria Politehnicii și condițiile care au dus la înființarea primei instituții de învățământ superior din vestul țării, Școala Politehnică din Timișoara, în anul 1920, dar și despre strânsele legături ale acesteia cu administrația și cu mediul economic, de la înființare și până în prezent, a vorbit rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan. Acesta a prezentat și ce este azi Universitatea Politehnica Timișoara, o instituție cu peste 13.000 de studenți, care pune accentul, pe lângă educație, și pe cercetare, cultură și sport, amintind că Poli este poate cel mai cunoscut brand al Timișoarei. Nu în ultimul rând, rectorul UPT i-a felicitat pe elevi pentru ambiția, cunoștințele și rezultatele acestora, exprimându-și speranța că vor alege Politehnica, mai ales că România are un potențial uriaș pe partea de inginerie și de IT, ceea ce le poate asigura o carieră de succes, după o studenție frumoasă.

Felicitări pentru rezultatele elevilor, dar și pentru buna colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara au fost adresate și de reprezentanții inspectoratelor școlare județene prezenți la eveniment, precum și de reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al UPT, care i-a îndemnat pe elevi să vină la „Poli”, unde vor avea o studenție poate mai grea, dar frumoasă și plină de satisfacții.

 
 
Ultima actualizare: 2022-05-16
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +