Stadionul Știința se transformă miercuri, 1 iunie 2022, într-o adevărată lume a copiilor. Lor le este dedicat Poli Kids Fest, cea mai mare petrecere, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara cu sprijinul tuturor facultăților și al invitaților speciali, ce garantează o zi întreagă de distracție, voie bună, dar și ateliere instructiv-educative pentru cei mici.
Programul bogat, derulat între orele 10:00 - 18:00, include Teatru pentru Copii - Merlin, cu „Noua poveste a Scufiței Roșii” (orele 11:00 - 12:00), Pinata Party, Face painting, Jocuri, petrecere cu personajele de poveste Elsa, Anna, Mickey, Minnie, Batman, Pisoi, Belle, Albă ca Zăpada, desene pe asfalt (orele 13:00 - 16:00).
Pe parcursul întregii zile vor fi disponibile tobogane, trambuline, carusel, cabină foto, tonete cu burgeri, înghețată, vată de zahăr, clătite, răcoritoare, în timp ce membrii clubului Sportiv Politehnica Timișoara vor efectua o serie de demonstrații.
Tot pe parcursul întregii zile, facultățile Universității Politehnica Timișoara vor organiza o serie de ateliere instructiv educative, dar și distractive:
Nu în ultimul rând, noul centru cultural MV sci-art organizează o serie de ateliere artistice, sub genericul „New kids on the art block”, după cum urmează: