Facultatea de Mecanică, una dintre cele mai vechi din Universitatea Politehnica Timișoara, prezentă încă de la înființare, în 1920, sărbătorește, în 1 și 2 iunie 2022, Zilele Mecanicii - Mec Days. Cu această ocazie, facultatea a pregătit, în spațiile proprii și în curtea instituției, o serie de surprize pentru cei mari și cei mici.
Astfel, în data de 1 Iunie, între orele 10:00 - 18:00, cu ocazia Zilei Copiilor, Facultatea de Mecanică va participa cu o serie de ateliere instructiv-educative, dar și distractive, la Poli Kids Fest, pe Stadionul Știința și în Parcul Mecanicii:
În data de 2 iunie, între orele 10:00 - 18:00, va fi Ziua Porților Deschise la Facultatea de Mecanică, ocazie cu care sunt organizate, atât în spațiile facultății, cât și în curtea acesteia, o serie de ateliere educaționale, standuri ale companiilor partenere, standuri ale specializărilor care pot fi umate în cadrul Facultății de Mecanică, vizite în laboratoare, demostrații practice, prezentări ale companiilor, povești de succes ale absolvenților ajunși în diverse funcții de conducere, prezentarea echipei UPT Racing Team și a mașinii de Formula Student.
După cum precizează decanul Facultății de Mecanică, prof.dr.ing. Virgil Stoica, evenimentul Mec Days se dorește a fi unul motivațional, atât pentru studenții facultății, cât și pentru elevi, potențiali viitori studenți, care pot vedea, cu această ocazie, atât ceea ce înseamnă viața de student, cât și oportunitățile de carieră pe care le vor avea ulterior, după absolvire.