Pentru elevii de liceu care acum termină clasa a XII-a urmează o serie de etape care le vor influența în măsură decisivă cariera și viitorul. Primul mare hop pe care îl au de trecut este examenul de bacalaureat, apoi alegerea orașului în care își vor petrece următorii ani din viață, a universității ce le va fi stâlpul educației profesionale, dar și a specializării ce le va îndruma primii pași în cariera dorită.
Este Universitatea Politehnica Timișoara cea mai bună alegere pentru o carieră de succes?
Vă supunem atenției câteva argumente pentru a lua decizia potrivită.
Pe plan mondial, național, regional și local este o nevoie acută de ingineri, nu doar în IT, ci în toate domeniile, alături de specializări adiacente, cum sunt managementul, arhitectura sau comunicarea. La ora actuală, aproximativ 30% dintre studenții UPT sunt timișoreni, restul de 70% provin din alte zone ale țării, iar majoritatea rămân în Timișoara după absolvire. Rămân pentru că orașul, cel mai industrializat din țară și cu cel mai mare potențial de dezvoltare viitoare, le oferă perspectiva unei cariere de viitor. Acest lucru este confirmat și statisticile oficiale realizate de UPT și ITM care arată că peste 90% dintre absolvenți își găsesc un job în specializarea pe care au urmat-o, de multe ori încă din perioada studiilor.
Rata mare de angajabilitate a absolvenților are legătură și cu relația dezvoltată de Universitatea Politehnica Timișoara cu marile companii din regiune, majoritatea reprezentate și în Comitetul Director al UPT, ceea ce asigură oportunități foarte bune de practică, laboratoare dotate la cele mai înalte standarde, sprijin în derularea de proiecte și ulterior, după absolvire, un job potrivit specializării.
În ceea ce privește dotările, Universitatea Politehnica Timișoara dispune de o bază materială de invidiat, ce cuprinde cămine modernizate ce asigură cazarea tuturor solicitanților proprii, patru baze sportive (cu bazin de înot, terenuri de tenis, fotbal, baschet, handbal, săli de forță etc., toate puse gratuit la dispoziția studenților), cea mai modernă bibliotecă universitară, 4 unități de servire a mesei, laboratoare, amfiteatre, săli de curs și de seminar, ateliere, majoritatea modernizate, televiziune proprie, un campus virtual, centru cultural, muzeu etc.
În ceea ce privește viața studențească, ligile prezente în fiecare facultate sunt deosebit de active și derulează nenumărate proiecte și activități în toate domeniile de interes, iar prin programele internaționale studenții pot beneficia de burse de studiu sau stagii de practică în universități din toată lumea.
Nu în ultimul rând, Universitatea Politehnica Timișoara sprijină antreprenoriatul. În ultimul an, UPT a dezvoltat două proiecte prin care studenții au beneficiat de finanțări de până la 200.000 de euro pentru ideile lor de afaceri. Preocuparea Universității Politehnica de a atrage noi finanțări este permanentă pentru că studenții din domeniile tehnice pot veni cu idei care să aducă valoare în piață, însă au nevoie de un imbold pentru a face primii pași în antreprenoriat.
Referitor la admitere, în fiecare an sunt organizate cursuri gratuite de pregătire, utile atât pentru bacalaureat, cât și pentru înscrierea în învățământul superior. De asemenea, Politehnica timișoreană a introdus, în premieră, admiterea pe bază de portofoliu de realizări, astfel încât cei care au rezultate deosebite într-un domeniu să-și poată urma pasiunea. Iar pentru cei care consideră că nu au acumulat, în perioada liceului, suficiente cunoștințe, se organizează, începând cu anul I de studii, cursuri suplimentare de pregătire pentru completarea acestora. Iar pentru că UPT a încurajat mereu performanța, se acordă cele mai mari burse, atât din fonduri provenite de la buget, cât și din venituri proprii.
În vederea admiterii sunt disponibile locuri speciale alocate pentru anumite categorii: pentru elevii olimpici, candidați proveniți din licee din mediul rural, candidați de etnie romă, candidați proveniți din sistemul de protecție socială, români de pretutindeni, persoane cu cerințe educaționale speciale/dizabilități, sportivi de performanță, locuri alocate la solicitarea SRI.
Pentru admiterea în anul universitar 2022/2023 la Universitatea Politehnica Timișoara se organizează concurs cu probe de verificare a cunoștințelor la Facultatea de Automatică și Calculatoare (cu excepția specializării Informatică) și la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, pentru restul facultăților organizându-se concurs de dosare.
Mai multe informații despre admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara se pot obține de pe site-ul propriu (http://www.upt.ro/), în secțiunea dedicată admiterii.