Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în zilele de 10-11 noiembrie 2022, o manifestare științifică de amploare - cea de-a XV-a ediție a Simpozionului Internațional de Electronică și Telecomunicații ISETC 2022, care va reuni membri din mediul academic și din industrie pentru a-și prezenta realizările în domeniu.
Simpozionul este organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu Academia Tehnică Militară, Asociația Inginerilor Electroniști din Timișoara, cu sprijinul IEEE și al Academiei de Științe Tehnice din România.
Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în data de 10 noiembrie 2022, ora 9:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, iar după salutul adresat participanților de către rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, și chairman-ul ISETC 2022, prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu, va urma un workshop - Industry 4.0 - în cadrul căruia vor avea loc prezentări de inovații tehnice și soluții de cercetare aplicativă venite de la actori importanți din industrie, pe următoarele teme:
Workshop-ul „Industry 4.0” a fost introdus, în premieră în cadrul unei ediții ISETC, pentru a consolida legăturile între mediul economic tehnic local cu Universitatea Politehnica Timișoara în general și cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale în special. Reprezentanții companiilor partenere vor contribui la sesiunile de workshop cu prezentări axate în principal pe stadiul celor mai noi tehnologii în electronică și telecomunicații, cercetare aplicativă și soluții inovatoare industriale și de producție, domenii cheie de dezvoltare și tendințe viitoare.
În holul din fața Auditorium-ului vor putea fi vizitate standurile companiilor participante: Nokia, Lasting, ANCOM, Continental, Forvia-Hella, Veoneer, Flex, Yazaki, HTest, Alfa Test, Hamilton, Huf, NTTdata.
Tot în cadrul festivității va avea loc, începând cu ora 14:00, ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara Profesorului Pavol BAUER de la Technical University DELFT, Olanda.
În continuare, în cele două zile ale simpozionului, participanții, din mediul academic și din industrie, vor prezenta contribuții din următoarele domenii: