Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

UPT a premiat câștigătorii celei de-a III-a ediții a concursului „Politehnica prin ochii mei!”

 
 

Holul central al Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara s-a umplut miercuri, 23 noiembrie 2022, cu elevi, studenți, cadre didactice și absolvenți veniți la festivitatea de premiere celei de-a treia ediții a concursului de desen și fotografie „Politehnica prin ochii mei!” și la vernisajul expoziției realizate cu această ocazie, ce a reunit toate lucrările trimise.

În cuvântul adresat participanților și premianților, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, și-a exprimat bucuria că, de la an la an, numărul participanților a crescut, mulți dintre ei fiind din colțuri îndepărtate ale țării și chiar din străinătate, din Republica Moldova, apreciind creativitatea participanților și îndemnându-i să participe și la edițiile viitoare.

Competiția, dotată cu premii totale de 10.000 de lei s-a adresat elevilor, studenților și absolvenților UPT. În condițiile în care, în 2023, se aniversează 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Politehnicii timișorene - Facultatea de Mecanică - ocazie cu care Regele Ferdinand, prezent la eveniment, a rostit celebrele cuvinte care au devenit motto-ul Politehnicii („Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”), acesta fiind, practic, actul de naștere al campusului universitar timișorean, tematica din acest an a concursului „Politehnica prin ochii mei!” a fost „CAMPUS LIFE”.

Competiția, desfășurată pe două secțiuni - desen și fotografie – a încurajat, ca și în edițiile anterioare, exprimarea prin desen și prin fotografie a unei viziuni creative asupra Universității Politehnica Timișoara și a vieții din Campus, organizatorii dorindu-și o interpretare cât mai creativă, diversă și liberă a acestei tematici.

Cele circa 250 de lucrări venite din țară (din județele Arad, Bihor, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Sălaj și Timiș), dar și din străinătate (Republica Moldova) au fost evaluate de un juriu format din Grigore Arbore Popescu - director Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Veneţia, conf.dr.arh. Cristian Blidariu, decan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, conf.dr. George Păunescu, artist plastic - Universitatea București, as.dr.arh. Drăgan Dragomir - Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, lect.dr.arh. Andreea Anamaria Anghel – Facultatea de Arhitectură și Urbanism, lect.dr.arh. Cristina Maria Povian - Facultatea de Arhitectură și Urbanism (la secțiunea desen) și conf.dr.arh. Cătălina Bocan - Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT, lect.dr.ing. Ciprian Dughir - Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Robert Bîrlibescu - fotograf, as.dr.arh. Ovidiu Micșa – Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Lucian Ronkov - Biroul Imagine UPT (la secțiunea fotografie), iar la finalul acesteia au fost acordate următoarele premii:

Categoria desen studenți

  • Premiul 1: Lazari Ludmila
  • Premiul 2: Marcu Evelina Oriana
  • Premiul 3: Theiss Marie-ElisabethT
  • Mențiuni: Puiu Mihaela Maria, Jubea Iuliana, Barbu Alexandru

Categoria desen elevi liceu

  • Premiul 1: Semendeaev Ana-Maria
  • Premiul 2: Mera Bianca
  • Premiul 3: Retezan Ania
  • Mențiuni: Varga Bence Dominik, Kozma Larissa-Maria, Buttara Carla-Bianca

Categoria desen elevi școala generală

  • Premiul 1: Enache Delia
  • Premiul 2: Takacs Eliza-Alina
  • Premiul 3: Stancu Anemona
  • Mențiuni: Ciuciu Oana-Andreea, Șelariu Ana-Maria, Sârghe Emma-Nicole

Categoria fotografie elevi

  • Premiul 1: Secan Melinda
  • Premiul 2: Petrescu Denis-Florin
  • Premiul 3: Rădulescu Antonia-Maria
  • Premiul de popularitate: Dotterer Kiszely Mate

Categoria fotografie studenți

  • Premiul 1: Petrescu Ancuța-Larisa-Mihaela
  • Premiul 2: Voicu Dorina Nicoleta
  • Premiul 3: Hent Iulia-Alexa
  • Premiul de popularitate: Mager Andrei

Categoria fotografie absolvenți

  • Premiul de popularitate: Osiceanu Nicoleta
  • Premiul juriului: Anghel Andreea

Organizatorii au mai acordat un premiu special grupului de elevi cu CES de la Liceul Tehnologic Gheorge Atanasiu Timișoara, coordonați de prof. Daniela Pătrulescu.

Expoziția cu toate lucrările înscrise în concurs poate fi vizitată, în holul Bibliotecii UPT, timp de două săptămâni.

 
 
Ultima actualizare: 2022-11-24
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +