Senatul Universității Politehnica Timişoara s-a reunit joi, 11 mai 2023, în ședință festivă, în vederea decernării celei mai înalte distincții pe care o poate acorda în România o instituție de învățământ superior, titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Dorel Banabic, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pentru remarcabilele sale realizări în activitățile didactice, de cercetare și cooperare națională și internațională, inclusiv cu UPT.
În deschiderea evenimentului, mesajele de apreciere pentru întreaga activitate didactică și științifică, dar și pentru personalitatea academicianului Dorel Banabic au fost rostite de prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, președintele Senatului UPT, și de conf.univ.dr. Florin Drăgan, rectorul UPT.
Textul Laudatio adresat academicianului Dorel Banabic a fost citit de prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române, prorector al Universității Politehnica Timișoara, după care, așa cum se obișnuiește, distinsului oaspete i-au fost înmânate diploma de Doctor Honoris Causa și roba Universității Politehnica Timișoara, ca semn al includerii în comunitatea academică a UPT.
Alocuțiunea academicianului Dorel Banabic a cuprins o sinteză a evoluției tehnologiilor de la prima la cea de-a patra revoluție industrială, dar și un rezumat al principalelor sale cercetări în domeniul simulării și modelării în procesele de deformare plastică.
În încheierea festivității, cunoscutul muzician timișorean Horia Crișovan a interpretat la chitară câteva piese din repertoriul propriu.
* * *
Dorel Banabic s-a născut în 3 octombrie 1956 la Ciceu-Giurgesti, județul Bistrița-Năsăud. A urmat cursurile liceului Andrei Mureșanu din Dej, iar ulterior a urmat Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică, secția Tehnologia Construcțiilor de Mașini, pe care a absolvit-o în anul 1980. În perioada 1980-1984 a lucrat în industrie, ca inginer proiectant, întâi la Întreprinderea „Mecanica” din Sibiu, apoi la Fabrica de mașini de rectificat din Cluj-Napoca. Din 1984 a devenit cadru didactic al Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, fiind profesor al acestei prestigioase instituții de învățământ din anul 1996.
Academicianul Dorel Banabic desfășoară și o activitate susținută de management academic și științific, atât în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, unde este vicepreședinte al Consiliului Cercetării și director al Școlii Doctorale a Facultății de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției, cât și pe plan național, unde este vicepreședinte al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). De asemenea, în intervalul 2006-2014, academicianul Dorel Banabic a fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din Domeniul Educației și Cercetării, membru al Comisiei de Științe Inginerești a Consiliului National al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS), respectiv a Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS). În intervalul 2011-2016 a fost Membru al Colegiului Consultativ al Cercetării, Dezvoltării și Inovării (CCCDI) al Agenției Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS). Recunoașterea internațională a capacităților științifice și manageriale ale academicianului Dorel Banabic este certificată și prin alegerea sa în fruntea celui mai înalt for științific european în domeniul deformărilor plastice, Asociația Europeană de Deformarea Materialelor (ESAFORM), al cărui președinte a fost în perioada 2012-2016. Este în continuare membru în Comitetul Director a ESAFORM și redactor principal al Buletinului ESAFORM.
Ca o recunoaștere a prodigioasei activități științifice desfășurate, Dorel Banabic a fost votat membru corespondent în anul 2009, iar în 2015 a devenit titular al Academiei Române.
Desigur, în urma activității și rezultatelor științifice obținute, academicianul Dorel Banabic a obținut și numeroase premii, dintre care amintim Premiul Traian Vuia al Academiei Romane pe anul 2002 pentru lucrarea „Formability of Metallic Materials”, Premiul Leonardo da Vinci pe anul 2006 al Comisiei Europene pentru programul de e-learning ALUMATTER, Medalia de bronz a Președinției Germaniei pe anul 2006 pentru programul de e-learning ALUMATTER, Lee Hsun Award pe anul 2015 acordat de Institute of Metal Research Shenyang of the Chinese Science Academy precum și Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler, decembrie 2016.
Activitatea publicistică a academicianului Dorel Banabic este mai mult decât remarcabilă. Este printre primii oameni de știință din România care au obținut recunoașterea științifică internațională care i-a permis să publice cărți la unele dintre cele mai prestigioase ediții tehnice din lume: Springer (4 cărți) și Hermes Paris (1 carte).
Colaborarea cademicianului Dorel Banabic cu Universitatea Politehnica Timişoara a început în 1986 prin participarea la conferința organizată a colectivului de Tehnologii de deformare a catedrei de TCM și a următoarelor conferințe organizate ale acestui colectiv. A recomandat şi a susţinut cadre didactice ale Politehnicii Timişorene în Secţia de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române precum şi în Academia de Ştiinţe Tehnice din România. A propus și susținut cadre didactice și cercetători din UPT în organisme ale Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, precum CNATDCU și CNCS. A recomandat candidați din UPT pentru premiile Academiei Române și/sau premii acordate de alte organizații. A participat activ cu prelegeri la simpozioane şi conferinţe organizate de UPT şi/sau de filiala din Timişoara a Academiei Române. A promovat cercetători și grupuri de cercetare timișorene în proiecte europene. A invitat specialişti ai Politenicii timişorene în comitetele editoriale ale revistelor sau cărţilor coordonate de Domnia Sa (Proceedings of Romanian Academy, Romanian Journal of Technical Sciences-Applied Mechanics respectiv Istoria Tehnicii şi Industriei Româneşti).
În concluzie, Senatul UPT a apreciat că academicianul Dorel Banabic este o personalitate academică și științifică de prestigiu, cu importante contribuții în domeniile de specialitate, iar ca urmare, a aprobat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.