Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Tehnologii de vârf în domeniul hidrocentralelor, tematica principală a unei conferințe internaționale organizate de UPT și Academia Română

 
 

Centrul de Conferințe al UPT a găzduit marți, 10 octombrie 2023, deschiderea festivă a celei de-a IX-a Conferințe internaționale a Grupului de lucru privind cavitația și problemele dinamice în mașini și sisteme hidraulice din cadrul Asociației Internaționale de Cercetare în Hidraulică - IAHRWG2023, eveniment organizat în parteneriat de Universitatea Politehnica Timișora și Academia Română – Filiala Timișoara în perioada 10-12 octombrie 2023.

Organizarea la Timișoara a evenimentului reprezintă o recunoaștere a tradiției și prestigiului de care se bucură pe plan internațional Școala de Hidraulică din cadrul Politehnicii timișorene, creată de Aurel Bărglăzan în urmă cu peste 80 de ani și continuată de generații întregi de cadre didactice și cercetători de valoare.

De asemenea, tematica principală a conferinței, hidroenergetica, este de mare actualitate, în condițiile în care explozia de parcuri eoliene și fotovoltaice din ultimii ani, cu o producție fluctuantă de energie, concomitent cu închiderea termocentralelor, care sunt poluante, aduc în prim-plan necesitatea reevaluării centralelor hidroelectrice. Acestea însă, construite acum 40 - 50 - 60 de ani pentru a acoperi vârfurile de consum, sunt folosite în prezent intensiv pentru reglarea fluxului energetic, ceea ce duce la apariția uzurii premature.

Conferința, ce reunește cadre didactice, cercetători și reprezentanți ai companiilor în domeniu din Eveția, Franța, Germania, Norvegia, Suedia, Canada, Spania, Rusia, Slovenia și România, vine să răspundă provocărilor de astăzi prin prezentarea tehnologiilor hidroenergetice, promovarea schimburilor de opinii și experiență între specialiști, între cercetători și industrie, dar și generarea de idei noi.

În deschiderea conferinței, moderată de prof.univ.dr.ing. Romeo Susan-Resiga, cuvântul de bun-venit a fost adresat participanților de către rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care a prezentat un scurt istoric dar și situația actuală a celei mai vechi instituții de învățământ din vestul țării, urmat de prof.dr.ing. Stefan Riedelbauch, de la Universitatea din Stuttgart, Președinte al Comitetului IAHR pentru Mașini și Sisteme Hidraulice, care a prezentat rolul și importanța tehnologiilor hidro-electrice ca sursă de energie regenerabilă.

Programul conferinței a inclus, în continuare, prezentarea a circa 50 de lucrări științifice, în plen și pe secțiuni, dar și o vizită tehnică la hidrocentrala Porțile de Fier.

Conferința IAHRWG2023 acoperă tematicile:

  1. Cavitația în mașini hidraulice și sisteme;
  2. Fenomene dinamice în mașini și sisteme hidraulice.

Grupul de lucru privind cavitația și problemele dinamice în mașini și sisteme hidraulice din cadrul Asociației Internaționale de Cercetare în Hidraulică se ocupă de progresul tehnologiei asociate cu înțelegerea caracteristicilor din curgerile staționare și nestaționare din mașinile hidraulice și sistemele de conducte conectate la mașini. Elementele tehnologice includ curgerea fluidului din componentele mașinii, comportamentul hidro-elastic al componentelor mașinii, cavitația și curgerile bifazice în turbine și pompe, sisteme hidraulice de control ale mașinilor și instalațiilor, utilizarea mașinilor hidraulice pentru a îmbunătăți calitatea apei și chiar considerații pentru a îmbunătăți supraviețuirea peștilor în trecerea lor prin hidrocentrale. Studiul efectelor de scară sunt un domeniu central de cercetare deoarece testele pe modele efectuate în laboratoare trebuie transpuse la prototipuri. Cercetările promovate reprezintă studiile de bază pentru standardele IEC care se ocupă de mașinile hidraulice instalate in centralele hidroelectrice.

Principalele direcții de interes ale Comitetului IAHR pentru Mașini și Sisteme Hidraulice sunt de a stimula cercetarea și înțelegerea tehnologiilor asociate cu mașinile hidraulice și de a promova interacțiunea dintre proiectanții și operatorii de mașini hidraulice și sisteme, comunitatea academică și societatea în general. Mașinile hidraulice sunt eficiente din punct de vedere al costurilor și responsabile cu conservarea mediul înconjurător.

Energia apei este cea mai importantă „resursă regenerabilă“. Obiectivele acestui comitet IAHR sunt de a îmbunătăți valoarea mașinilor hidraulice pentru utilizatorul final și pentru societate și pentru a îmbunătăți înțelegerea și aprecierea de către societate a acestei valori.

Pentru a-și îndeplini obiectivele, comitetul se concentrează pe transferul de cunoștințe tehnice prin contacte colegiale, organizând simpozioane la fiecare doi ani. Între congresele IAHR, simpozioanele sunt concepute pentru a atrage oameni de știință și ingineri din industrie, universități, consultanți și operatori de mașini hidraulice.

 
 
Ultima actualizare: 2023-10-10
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +