Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Studenți, profesori, angajați, parteneri și prieteni ai Politehnicii timișorene au alergat 103 tururi de pistă, pe Stadionul Știința, în cinstea aniversării instituției

 
 

Sute de studenți, profesori, angajați din departamentele administrative, parteneri și prieteni ai Universității Politehnica s-au mobilizat și în acest an și au alergat pe Stadionul Știința, la tradiționala cursă din cadrul Zilelor Politehnicii. Reprezentanți ai tuturor facultăților, departamentelor, ligilor studențești, ai conducerii UPT și cei care îi sunt mereu alături, au alergat în cinstea apropiatei aniversări a instituției (11 noiembrie) 103 tururi de pistă, câte unui pentru fiecare an de existență al instituției, fiecare tură având câte un lider care a alergat cu steagul instituției.

Tradiționala cursă de alergare a fost instituită în urmă cu mai mulți ani pentru a reflecta importanța pe care Universitatea Politehnica Timișoara a acordat-o întotdeauna sportului, încă de la înființare.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, s-a bucurat de un real succes, a devenit o tradiție, iar anul acesta, în 8 noiembrie, sub titlul „103 pentru Poli”, s-au parcurs 103 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii.

A fost un eveniment de suflet, un eveniment despre spiritul Politehnicii, un eveniment prin care fiecare membru al comunității academice și-a exprimat, prin sport, alergând, după puteri, câte tururi de pistă a putut, susținerea pentru Universitatea Politehnica Timișoara.

În anul în care Timișoara este capitală europeană a culturii, iar Politehnica sărbătorește 100 de ani de când Regele Ferdinand a rostit, la inaugurarea Facultății de Mecanică, prima clădire proprie a UPT, celebra frază ce a devenit motto-ul Politehnicii - „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa” - toți cei care au alergat pe Stadionul Știința au demonstrat că acel spirit este încă viu și nu a rămas doar între zidurile Politehnicii, ci le-a depășit cu mult.

La cursă au venit să participe și mulți copii, dar și persoane trecute de prima tinerețe, care au demonstrat, cu această ocazie, cât de important este sportul pentru menținerea în formă. Un adevărat record a fost stabilit de un prieten al Politehnicii, medicul veterinar Răzvan Rusu, care se antrenează de mult timp pe Stadionul Știința și care a alergat toate cele 103 tururi (mai mult decât un maraton).

Finalul a fost cu adevărat incandescent, alături de alergători venind și mașinile de Formula Student ale UPT Racing Team, cu fumigene în culorile alb-violet, specifice Politehnicii, dar și trupa de majorete Mini Mini Reflex a echipei de handbal SCM.

 
 
Ultima actualizare: 2023-11-09
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +