Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cel mai vechi laborator al Politehnicii timișorene a sărbătorit 100 de ani de la înființare

 
 

În cadrul evenimentelor prilejuite de aniversarea Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică, prin Departamentul de Rezistența Materialelor a organizat vineri, 10 noiembrie 2023, 100 de ani de la înființarea primului laborator al Școlii Politehnice timișorene, Laboratorul de Rezistența Materialelor, inaugurat la 11 noiembrie 1923, în prezența Regelui Ferdinand.

Aniversarea a avut loc în amfiteatrul „Valeriu Alaci”, recent renovat, care a fost inaugurat cu această ocazie, în prezența întregului colectiv de Rezistența Materialelor, a colegilor din Facultatea de Mecanică, a foștilor profesori, în prezent pensionați, a conducerii UPT, dar și a invitaților din alte universități tehnice din țară.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a felicitat colectivul Departamentului de Rezistența Materialelor, un colectiv cu rezultate valoroase atât în plan didactic, cât și al cercetării, cu ocazia aniversării centenarului Laboratorului de Rezistența Materialelor, o raritate în domeniul tehnic. De asemenea, rectorul UPT a oferit titlurile de profesor emerit, unor cadre didactice cu rezultate remarcabile, profesorii Vasile Bacria și Constantin Cristuinea, precum și o plachetă de onoare profesorului Mihai Hrușcu.

Tot în deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Mecanică, prof.dr.ing. Ilare Bordeașu, a rememorat anii studenției sale, cu prima notă de 10 primită în amfiteatrul inaugurat cu această ocazie, a mulțumit profesorilor, adevărați mentori pentru generații întregi de studenți, insistând pe ideea necesității de a continua tradiția calității, instituită în întreaga universitate.

În cadrul aniversării, Costică Atanasiu, președintele Secției Mecanică Tehnică din cadrul Academiei de Științe Tehnice din România, a vorbit despre personalitatea profesorului Constantin C. Teodorescu, fondatorul Laboratorului de Rezistența Materialelor, prof.dr.ing. Nicolae Neguț, fost decan al Facultății de Mecanică, a prezentat istoricul laboratorului, prof.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al UPT, a prezentat Laboratorul de Rezistența Materialelor astăzi, invitații au prezentat mesajele lor la aniversare, cuvântul de încheiere fiind adresat de conf.dr.ing. Dan Ioan Stoia, directorul Departamentului de Mecanică și Rezistența Materialelor.

Evenimentul a mai inclus lansarea volumului „Laboratorul de Rezistența Materialelor - Un secol de activitate” scris de prof.dr.ing. Nicolae Neguț și o vizită la actualul sediu al Laboratorului de Rezistența Materialelor, care încă păstrează echipamente de acum 100 de ani.

* * *

Laboratorul de Rezistență și Încercări de Materiale, cum se numea la început, a fost fondat de profesorul Constantin C. Teodorescu, fiind, la acea vreme, primul laborator al Școlii Politehnice din Timișoara, modern și performant, unic în România. După inaugurarea pavilionului Facultății de Mecanică și a Laboratorului de Rezistență și Încercări de Materiale, la data de 11 noiembrie 2023, lucrările cu studenții iau amploarea cuvenită, conduse de titularul catedrei, profesorul Constantin C. Teodorescu, iar în 3 decembrie 1923 se realizează prima lucrare aplicativă cu studenții, constând din întinderea unor bare metalice și compresiunea unor cuburi de ciment.

Primul Buletin de Încercare oficial din istoria Politehnicii a fost eliberat la data de 27 iunie 1924, de către Laboratorul de Rezistență și Încercări de Materiale, ocazie cu care acesta își inaugurează începutul activităților oficiale, oferind servicii industriei.

Laboratorul de Rezistență și Încercări de Materiale a fost vizitat, la inaugurare și mai apoi în primii ani de oficialități ale vremii: Regele Ferdinand, președintele Consiliului de Miniștri I.I.C. Brătinu, Regele Carol al II-lea, președintele Consiliului de Miniștri Nicolae Iorga.

În prezent, laboratorul face parte din Departamentul de Mecanică și Rezistența Materialelor și se găsește la parterul clădirii Orologerie. Este dotat cu echipamente de înaltă performanță, printre care mașini de testare statică, mașină orizontală de tracțiune, mașină de fluaj, mașini de testare la oboseală, mașini de impact precum și sisteme de corelare digitală a imaginii, extensometre, cameră de termoviziune, instalație fotoelasticimetrie, microscoape, printare 3D etc.

 
 
Ultima actualizare: 2023-11-13
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +