Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

SCMUPT 2024, competiția studențească de aplicații mobile care îi trimite pe câștigători la Barcelona

 
 

Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara a organizat luni, 29 ianuarie 2024, cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări pentru aplicații mobile din UPT - SCMUPT 2024, o competiție cu tradiție, care se organizează anual în sesiunea de iarnă, în decursul lunii ianuarie, și își propune să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național. Evenimentul este organizat sub egida IEEE, ca parte a Chapterului Național SSIT (IEEE Society on Social Implications of Technology).

Competiția nu caută să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate al proiectelor, ci cauta idei valoroase cu impact în societate, care se pot ascunde de multe ori în spatele unor aplicații obișnuite, la prima vedere. Anul acesta competiția a fost organizată pe două secțiuni, având criterii de jurizare și clasamente diferite: Utility & Lifestyle Apps (cu un juriu compus din Horia Damian – R&D Manager la Lasting Group, Arthur Csertus – Co-founder, CEO la Cobalt Sign, Andrei Avram – CEO la Transylvania High Tech Solutions, Doru-Cristian Mihai – Engineering Manager la Haufe Group Romania, Filip Paliuc – câștigător al SCMUPT'23, Software Developer la ADC Eastern Europe) și Community, Entertainment & Games (cu un juriu format din Cătălin Gheorghiu – Microsoft MVP, Solution Architect la EPAM Systems, Mădălin Găgeanu – Solution Architect la Vodafone Group Services, Ioana Bulea –  câștigător al SCMUPT'23, Software Developer la ATOSS Software, Daniel Pantea –  câștigător al SCMUPT'23, Software Developer la Eurosysthem SRL).

În urma prezentării proiectelor de către studenți și a jurizării acestora, au fost acordate premii, pe cele două secțiuni:

Utility & Lifestyle Apps

1. Androne Tudor - Focus: Track and manage your interruptions;

1. Bârsan Glad - Cool Pos: HORECA POS System with entertainment modules;

2. Berejnec Adrian - HikeConnect: Aplicație dedicată conectării pasionaților de hiking;

3. Joldea Andrei, Lazarov Andrei - Language Assistant: AI enhanced visual learning app for various languages.

Community, Entertainment & Games

1. Billich Steven, Stoica Diana - Let’s Party! Party planning made easy - so you can focus on having fun;

2. Tomuța Vlad - CardChess: Aplicație pentru un joc modern de șah;

3. Gostian Loredana - Safe ME: Aplicație dedicată asigurării siguranței;

3. Mateaș Mario-Mihai, Mandreș Giulia - Time Treasure: Trimite și primește mesaje la timpul potrivit.

ARIES-TM, sponsorul principal al competiției, va premia câștigătorii cu bilete de intrare la „Mobile World Congress Barcelona” (MWC), cel mai mare eveniment european dedicat tehnologiei mobile, care va avea loc în perioada 26 - 29 februarie 2024.

 
 
 
Ultima actualizare: 2024-01-30
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +