Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cea de-a XI-a ediție a Open Education & Science Workshop 2024 – o sesiune interactivă ce a reunit experți internaționali în Știința și Educația deschisă

 
 

Peste 360 de participanți online în webinar și 80 de persoane prezente fizic au participat vineri, 8 Martie 2024, la a XI-a ediție a Open Education & Science Workshop, eveniment internațional dedicat provocărilor și oportunităților din domeniul științei și educației deschise, găzduit de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală.

Împreună cu Alianța de Universități Europene E³UDRES² și proiectul Ent-r-e-novators, cu sprijinul IEEE Romania, în cadrul Săptămânii Educației Deschise 2024 susținută de Open Education Global, ediția din acest an a reunit 11 specialiști de renume din România, Olanda, Letonia, Austria, Portugalia și Belgia. Prezentările acestora au pus accent pe diverse aspecte ale practicilor, instrumentelor și metodelor din sfera științei deschise și educației deschise și pe modul în care acestea pot fi integrate în viața de zi cu zi, cu accent pe contextul universitar, al proiectelor de cercetare și al educației în general. Discuții interesante și întrebări punctuale au avut loc în cadrul panelurilor care au reunit prezentatorii, în mod hibrid, la finalul fiecărei sesiuni de prezentări.

Evenimentul a fost dedicat comunităților de cadre didactice din toate sferele academice, cât și studenților, formatorilor IT sau departamentelor de resurse umane și a înregistrat un real succes cu privire la interesul crescut pe care comunitatea științifică și academică l-a adus în memoria comunității colective, adunând la acest eveniment persoane care au petrecut alături de organizatori mai bine de șase ore într-o sesiune interactivă, cu numeroase întrebări și curiozități adresate prezentatorilor sau diferiților experți care au participat la workshop. Publicul a fost unul divers, astfel că în mediul online evenimentul s-a bucurat de participanți nu doar din România, ci și din Austria, Belgia, Letonia, Portugalia și Olanda, care au participat activ la workshop, inițiind discuții cu vorbitorii, dar și schimbând date și informații despre bunele practici în instituțiile proprii și abordările pe care aceștia le-au implementat cu ajutorul științei deschise și a educației deschise.

Printre temele abordate în cadrul workshopului s-au numărat:

  • Prezentări despre proiectele europene E³UDRES² și Ent-r-e-novators, pentru înțelegerea contextului și a obiectivelor acestor inițiative europene care promovează practicile deschise și cooperarea universitară;
  • Provocări și oportunități în implementarea practicilor de știință deschisă;
  • Utilizarea resurselor educaționale deschise pentru a îmbunătăți predarea și învățarea;
  • Open Science (Știința deschisă), rolul Open pedagogies (Pedagogii deschise) și al tehnologiilor emergente;
  • Impactul pe care Inteligența Artificială generativă îl are asupra educației deschise.

„Considerăm că accesul liber la cunoaștere și resurse educaționale este esențial pentru progresul societății, iar acest workshop contribuie semnificativ la promovarea principiilor fundamentale ale științei și educației deschise”, a transmis prof. dr. ing. Radu Vasiu câteva cuvinte despre organizarea ediției din acest an.

Luís Coelho, coordonatorul proiectului Ent-r-e-novators, profesor la Institutul Politehnic din Setubal, Portugalia, a declarat: „Acest workshop este foarte important pentru membrii universităților noastre, din alianța  E³UDRES² , cercetători, doctoranzi și profesori, deoarece prezintă cele mai noi aspecte în Open Science, dar este și rezultatul cercetărilor și analizelor făcute în primul an de proiect. Astfel, a rezultat cât este de important să îi pregătim pe membri noștri în promovarea principiilor corecte și etice de știință, dar și cum să poată să producă inovare în regiuni.

Evenimentul a avut loc în sala K1, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, dar și online pe platforma Zoom, și a fost transmis live pe Facebook. Participarea a fost liberă, prezentările s-au desfășurat în engleză iar participanții au primit Open Education Workshop Participant Open Badges (Certificate digitale deschise) online și în plus, Certificate de participare pentru participanții fizic, în sală, eliberate de UPT cu validarea IEEE Romania.

„Ediția din acest an a Open Education & Science Workshop a fost un real succes, demonstrând interesul crescut pentru domeniul științei și educației deschise. Prezentarea de către experți de renume a celor mai noi tendințe și bune practici a contribuit semnificativ la stimularea dialogului și la identificarea de soluții inovatoare pentru provocările actuale, întâlnite atât în domeniul academic, cât și în viața de zi cu zi; de la impactul pe care rolul pe care educația deschisă și pedagogiile deschise îl au asupra tehnologiilor emergente, până la impactul pe care Inteligența Artificială îl are asupra educației deschise. M-au bucurat discuțiile ușor în contradictoriu, deoarece ele au permis explicarea, cu exemple reale, a unor concepte care altfel pot părea abstracte și nu de interes pentru fiecare dintre noi. Dar, în practica actuală, fiecare educator, cercetător și student are zilnic activități care conțin elemente de practici deschise. ”, a transmis dr. Diana Andone, directoarea Departamentului de ID/IFR și Educație Digitală și coordonatoarea acestor workshopuri.

Prezentările și materialele de la ediția din acest an vor fi disponibile pe platforma UniCampus.ro pentru a facilita liberul acces la informații, susținând astfel dezvoltarea continuă a sferelor academice, tehnologice, tehnice și științifice, inclusiv abordările de practici deschise pe care oamenii le pot utiliza în viața de zi cu zi. https://unicampus.ro/

 

Universitatea Politehnica Timișoara - contribuții valoroase în Educația Deschisă

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală aduce contribuții valoroase la Săptămâna Educației Deschise și idealurile acestui eveniment încă din 2013, prin găzduirea workshopurilor anuale organizate cu scopul promovării colaborărilor și creării de rețele educaționale.

E³UDRES² (Alianța Universităților Europene)  este o alianță a universităților europene ce urmărește consolidarea cooperării în domeniul educației și cercetării, promovând schimbul de cunoștințe și colaborarea în vederea dezvoltării sustenabile și inovatoare a învățământului superior în Europa. https://eudres.eu/

Ent-r-e-novators este un proiect european care reunește șase universități din Europa Centrală și de Est. Proiectul are ca scop crearea unei alianțe europene de universități care să promoveze antreprenoriatul, inovația și educația incluzivă. Proiectul  a început în octombrie 2022, este finanțat de Comisia Europeană și gestionat de Agenția Executivă pentru Cercetare Europeană (REA), prin programul Orizont Europa, în cadrul pilonului său privind excelența științifică (apelul HORIZON-WIDERA-2021-ACCESS-05), care vizează consolidarea capacității de cercetare și inovare a instituțiilor de învățământ superior țări și a ecosistemelor acestora. https://www.entrenovators.eu/

IEEE România încurajează și sprijină activitățile de promovare a ingineriei printr-o varietate de acțiuni, materiale de suport create și împărtășite între colegii din IEEE, organizează conferințe în care sunt prezentate studii din experiențele educaționale, seminarii și webinarii pentru inspirarea celor mai bune practici. https://romania-edu.ieeer8.org/

Săptămâna Educației Deschise (Open Education Week) este un eveniment promovat de asociația mondială Open Education Consortium, având ca scop prezentarea oportunităților pe care le oferă educația deschisă, a rezultatelor integrării acesteia în toate formele de educație, fie că e vorba de dezvoltarea de abilități sau cunoștințe la locul de muncă, ca suport al educației universitare și pre-universitare sau pur și simplu pentru a afla ceva nou, legat de un interes personal al fiecărui individ în parte. Mai multe informații despre Săptămâna Educației Deschise puteți afla accesând: https://oeweek.oeglobal.org/

-------------------------------------------

Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit în anul 2020 primul veac de învățământ universitar la Timișoara, fiind înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi. În cadrul celor 27 departamente îşi desfăşoară activitatea peste 800 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 1000 persoane.

Departamentul ID/IFR și educație digitală a fost înființat prin rezoluția Senatului Universitatea Politehnica Timișoara din data de 11.02.1998, ca parte a rețelei naționale de învățământ deschis la distanță, cu scopul de integrare funcțională în rețeaua trans-regională de centre de studiu pentru învățământ deschis la distanță. În 5-6 octombrie 2018, s-au sărbătorit 20 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări științifice (link), de implicare în comunitate regională, de legătură cu mediul economic, dar și împreună cu studenții și absovenii ID/IFR.

 
 
Ultima actualizare: 2024-03-12
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +