Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Universitatea Politehnica Timișoara în Anul Alumni UPT, la 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri

 
 

Dacă Politehnica, foarte probabil cel mai important brand al Timișoarei și al Banatului, și-a creat reputația de cea mai bună din țară cu mult timp în urmă, aceasta se datorează în primul rând absolvenților, care au creat prestigiul de care se bucură azi instituția pe plan național și internațional. În 2024 se împlinesc 100 de ani de când prima generație de absolvenți formați la Timișoara părăsea băncile Școalei Politechnice cu diploma de inginer. De-a lungul timpului, peste 140 000 de absolvenţi au dus mai departe spiritul Politehnicii şi au adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea cercetării şi a economiei, nu doar în România, ci şi pe alte meleaguri, calitatea de inginer format la Timişoara fiind o carte de vizită respectată şi apreciată oriunde în lume. Anul acesta, la 100 de ani de la absolvirea primei generații de politehniști îi sărbătorim pe toți cei care se mândresc cu statutul de Alumnus UPT.

Timișoara era deja recunoscută pentru numeroasele ei premiere, dar înființarea Politehnicii a deschis noi orizonturi de dezvoltare, în spiritul inovării, excelenței și performanței. Profesori de mare valoare au creat adevărate școli, multe în premieră națională, în domeniul calculatoarelor, roboticii, sudurii, construcțiilor, motoarelor termice și electrice, chimiei industriale etc., ducând prestigiul Politehnicii timișorene peste tot în lume. Dar absolvenții noștri nu s-au afirmat doar în domeniul tehnic. Oameni de cultură celebri, de la Ioan Holender până la Mircea Baniciu au fost studenții Politehnicii.

Acum când ne aflăm în Anul Alumni, la 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri, care încheie seria evenimentelor centenare ale Universității Politehnica Timișoara, privim cu mândrie la tot ce au realizat înaintașii, dar ne îndreptăm atenția și spre viitor, spre Politehnica noului secol, care are datoria de a duce mai departe tradiția inovării și a excelenței.

Pentru a celebra acest an, am programat deja o serie de evenimente pentru întreaga comunitate.

Zilele Studenților Timișoarei

Din dorința de a oferi studenților și o altă perspectivă asupra studenției, care nu înseamnă doar cursuri, seminarii, laboratoare și examene, ci și distracție, relaxare, specifice vârstei, Universitatea Politehnica Timișoara s-a implicat în organizarea și promovarea a numeroase inițiative. Una dintre acestea, organizată împreună cu Asociația Festivaluri pentru Tineri, având sprijinul Consiliului Județean Timiș, este Zilele Studenților Timișoarei. În perioada 14-16 mai 2024, Complexul Studențesc din Timişoara va fi animat, timp de trei zile, de activităţi culturale, concerte, jocuri, activităţi sportive. Vor avea loc şi proiecţii de film în aer liber, dar şi tradiționala bătaie cu apă.

Dialogul public cu Garry Kasparov – Provocările Lumii Moderne

În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara anunță un nou eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, ce va avea loc pe 16 mai 2024, la Teatrul Național din Timișoara, începând cu ora 17:00. Într-un context geopolitic de actualitate, personalitatea și perspectivele lui Garry Kasparov sunt de un interes arzător pentru publicul larg, iar acest eveniment oferă o ocazie unică de a-l vedea și asculta pe Kasparov într-un dialog interactiv și inspirațional la Timișoara. Moderat de Cătălin Ștefănescu, dialogul va explora teme precum politica globală și provocările lumii moderne, experiențele personale și viziunile pentru viitor. Participanții vor avea ocazia să pună întrebări directe și să interacționeze cu Kasparov, contribuind astfel la o discuție dinamică și profundă. Dialogul public cu Garry Kasparov – „Provocările Lumii Moderne” promite să fie o experiență captivantă și inspirațională, care va aduce împreună unul dintre cei mai distinși gânditori ai timpurilor noastre cu publicul său devotat, într-o atmosferă de deschidere și dialog autentic.          

Tech Talks by UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat oficial ediția 2024 a evenimentului său emblematic, Tech Talks by UPT, ce va avea loc în data de 17 mai 2024 la Cinema Timiș. Sub tema "AI for Humanity", evenimentul, ce îl are ca principal invitat pe legendarul Garry Kasparov, își propune să exploreze impactul inteligenței artificiale asupra societății și modul în care tehnologia poate fi folosită pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Recunoscută drept cea mai importantă conferință de tehnologie din țară organizată de o universitate, această ediție promite să ofere o platformă de excelență pentru explorarea celor mai noi tendințe și inovații în domeniul tehnologic. Experți de top din industria AI, lideri de opinie și pionieri în domeniu vor urca pe scenă pentru o zi captivantă, aducând cu ei expertiză și perspective valoroase.  

Poli Kids Fest

Poli Kids Fest, cea mai mare petrecere organizată de Universitatea Politehnica Timișoara cu sprijinul tuturor facultăților și invitaților speciali, ce garantează o zi întreagă de distracție, voie bună, dar și ateliere instructiv-educative pentru cei mici continuă și în 2024. Campusul Universității Politehnica Timișoara se transformă într-o adevărată lume a copilăriei, în care pășesc mii de copii, însoțiți de părinți, atrași atât de distracția promisă de organizatori, cât și de mirajul științei.

Alumniversum - Ceremonia de Absolvire UPT 2024

După anii petrecuți în băncile amfiteatrelor, la cursuri, seminarii și laboratoare, dar și în fața calculatorului, în cadrul școlii online, studenții Universității Politehnica Timișoara care încheie ciclul de licență beneficiază în luna iulie, pe Stadionul Știința, de o Ceremonie de Absolvire, un spectacol menită să le reamintească momentele frumoase petrecute în perioada studenției, când se pregătesc să pășească, cu mândrie, pe noul drum care li se așterne în față. Ei se alătură celor peste 140000 de absolvenți care au dus mai departe spiritul Politehnicii timișorene în cei peste 100 de ani de existență, iar pentru a-i răsplăti pentru eforturile depuse, conducerea UPT ține să le mulțumească, oferindu-le o festivitate memorabilă.

ELITh - UPT în 100 de generații

Sub genericul „ELITh - UPT în 100 de generații”, Politehnica timișoreană organizează, în 27 septembrie 2024, marea sărbătoare a absolvenților UPT, la împlinirea a 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri. Ne dorim să întreținem sentimentele de identitate si solidaritate instituțională prin integrarea foștilor studenți în noduri locale și rețele structurate de promovare a comunicării și cooperării reciproc benefice.

Programul Alumni UPT prevede crearea unei comunități strâns legate de Alma Mater, prin oferirea fiecărui absolvent care se înscrie pe platforma https://alumni.upt.ro/ o serie de beneficii, precum accesul la evenimentele reper ale universității, invitarea în calitate de speakeri la conferințe și workshopuri de profil, posibilitatea implicării în programul „Lector pentru o zi”, oportunitatea de a propune și susține o inițiativă antreprenorială în cadrul InoHub UPT sau accesul la beneficii specifice angajaților universității (accesul la Biblioteca UPT, PoliCard, newsletter etc.).

„ELITh - UPT în 100 de generații” se organizează concomitent cu „StartUPT - Bine ați venit în Universul Politehnicii!”, o inițiativă dedicată noii generații de studenți politehniști, căreia dorim să-i oferim o experiență cu totul specială în cadrul primei lor interacțiuni cu reprezentanții universității noastre.

Timișoara City Marathon by UPT

După ce a organizat în aprilie Poli Bike Challenge, pentru a sublinia, încă o dată, importanța pe care o acordă sportului, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, în perioada 24-27 octombrie 2024, Timișoara City Marathon by UPT.

 
 
Ultima actualizare: 2024-05-15
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +