Universitatea Politehnica Timișoara
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Profesorul Marco Ceccarelli, Doctor Honoris Causa al UPT

 
 

 

Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a reunit în ședință festivă pentru a acorda cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi o instituție de învățământ, titlul de Doctor Honoris Causa, unei personalități marcante din domeniile teoriei mecanismelor și roboticii, unui nume de rezonanță în cercetare la nivel global, prof.dr.ing. Marco Ceccarelli, director al Laboratorului de Robotică și Mecatronică de la Universitatea din Roma Tor Vergata, ca simbol al recunoașterii valorii profesionale și academice, prestigiul științific și, de asemenea, pentru manifestarea constantă și semnificativă a prieteniei și sprijinului pentru UPT și România.

În deschiderea evenimentului, personalitatea marcantă a profesorului Marco Ceccarelli a fost evocată de prof.univ.dr.ec. Claudiu Albulescu, vicepreședinte al Senatului UPT.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a menționat importanța pe care instituția pe care o conduce o acordă relațiilor cu universități tehnice din toată lumea, subliniind că e o onoare pentru UPT să primească în comunitatea academică personalități științifice de reputația mondială, așa cum este și profesorul Marco Ceccarelli.

Textul Laudatio a fost citit de către colaboratorul și prietenul acestuia, prof.univ.dr.ing. Erwin Lovasz, de la Departamentul de Mecatronică al UPT, după care au urmat îmbrăcarea robei și înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara.

Profesorul Marco Ceccarelli a mulțumit gazdelor pentru înalta distincție acordată, declarându-se emoționat și onorat pentru recunoașterea meritelor profesionale, după care, așa cum se obișnuiește în astfel de situații, a susținut o prelegere, tema acesteia, „Challenges of Mechanism Design for Robots”, fiind legată de provocările în construirea roboților humanoizi, inspirați de arhitectura corpului uman.

* * *

Marco Ceccarelli s-a născut la Roma în 1958. A primit diploma de inginer mecanic cum laude în 1982 la Universitatea „La Sapienza” din Roma.

Din 1990 a predat cursuri de Mecanica Mașinilor și Mecanismelor și Mecanica roboților la Universitatea Cassino, iar din septembrie 2018 la Universitatea din Roma Tor Vergata. Din 1996 până în 2018 a fost Director al LARM, Laboratorul de Robotică și Mecatronică la Universitatea din Cassino și South Latium, iar din 2019 este Director al LARM2, Laboratorul de Robotică și Mecatronică din cadrul Universității din Roma Tor Vergata. Din 2001 este profesor titular de Mecanica Mașinilor și Mecanismelor la Universitatea Cassino. Din martie 2019 este profesor titular la Universitatea din Roma Tor Vergata, Italia.

Este membru al multor organizații științifice și tehnice naționale și străine, cum ar fi ASME (Societatea Americană a Inginerilor Mecanici), AEIM (Societatea Spaniolă a Inginerilor Mecanici), IFToMM Italia, IEEE, IFAC (Federația Internațională de Automatizare și Control), FeIbIM (Federația Iberoamericană pentru Inginerie Mecanică), AISI (Societatea Italiană pentru Istoria Ingineriei), GMA (Grupul Italian pentru Mecanica Mașinilor).

Marco Ceccarelli a dezvoltat o activitate îndelungată și foarte semnificativă în cadrul Federației Internaționale pentru Promovarea Științei Mașinilor și Mecanismelor (IFToMM), care este una dintre cele mai prestigioase asociații profesionale din întreaga lume. A fost secretar general al IFToMM (2004-2007), şi președinte al IFToMM pentru două mandate (2008-2011 și 2016-2019). Din 1998 până în 2004 a fost Președintele Comisiei Permanente pentru Istoria Științei Mașinilor și Mecanismelor a IFToMM, din 1999 a fost și membru al Comitetului Tehnic IFToMM pentru Mecatronică și Robotică și membru al Comitetului Tehnic IFToMM pentru Cinematică Computațională. A fost președinte al Comisiei pentru Mecatronică a FeIbIM, Federaciòn Iberoamericana de Ingenieria Mecànica până în 2016.

A fost profesor invitat în instituții din multe țări și a susținut prelegeri și cursuri la evenimente cum ar fi conferințele, evenimentele festive IFToMM sau în cadrul cursurilor obișnuite. De asemenea, a desfășurat activități de consultanță pentru companii și în firme industriale pe probleme legate de Automatizare și Robotică.

Activitatea științifică și tehnică a Prof. Marco Ceccarelli acoperă domeniile Științei Mașinilor și Mecanismelor, Mecatronicii și Roboticii. Subiectele specifice de interes ale acestuia sunt analiza și proiectarea spațiului de lucru și manipularea; proiectare mecanică a manipulatoarelor; roboții păşitori; roboţii de serviciu, dispozitive medicale; dispozitive de prehensiune; mecanica prinderii; istoria MMS; și proiectarea mecanismelor.

În cadrul activităților sale academice și de cercetare, prof. Marco Ceccarelli a publicat 6 cărți, aproximativ 1200 de lucrări științifice, este autor sau coautor a 58 de brevete și editor sau coeditor a peste 45 de cărți și volume de conferință.

În calitate de conducător de doctorat, a susținut un număr de 12 teze de doctorat, având în prezent mai mulţi doctoranzi în stagiu. În calitate de Director al laboratoarelor LARM 1 și LARM 2, a supervizat un număr de peste 20 de proiecte și teme de cercetare.

Prof. Marco Ceccarelli a contribuit de-a lungul anilor la o creștere substanțială a vizibilității internaționale a Departamentului de Mecatronică din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Eforturile sale au creat baza unor colaborări internaționale majore, au susținut direct internaționalizarea evenimentelor științifice interne și, în general, au contribuit la creșterea prestigiului internațional al departamentului.

Prof. Marco Ceccarelli a susținut reprezentarea departamentului și, indirect, a UPT în cadrul celui mai înalt for profesional și academic din domeniul științei mecanismelor. Ca urmare, prof. Erwin Lovasz a devenit președinte al Comitetului Tehnic IFToMM Linkages and Mechanical Controls, din 2012, la Congresul IFToMM 2011 din Mexic. Ulterior, în 2020, a fost ales secretar general la Congresul IFToMM 2019 de la Varșovia și reales în 2023 la Congresul IFToMM 2023 din Tokio.

Colaborarea dintre Departamentul de Mecatronică și LARM s-a concretizat în 22 de lucrări publicate și trei brevete, în colaborare cu studenți și doctoranzi de la UPT. Pentru viitorul apropiat, sunt create toate condiţiile pentru stabilirea unor colaborări în cercetare şi mobilităţi ale studenţilor sau profesorilor, prin contracte bilaterale între Politehnica Timişoara şi Universitatea din Roma Tor Vergata.

 
 
Ultima actualizare: 2024-06-28
 
 
ARUT Eudres Biblioteca Centrală  UPT Editura Politehnica Fundația Politehnica Timișoara AS Politehnica DCI Tele Universitatea Avizier UPT UPosT CCOC Sindicatul UPT Comunicate UPT
 
© Copyright 2024 Universitatea Politehnica Timisoara. Toate drepturile rezervate
UPT pe Facebook UPT pe Twitter UPT pe Google +