Aproape 50 de elevi, din 20 de județe ale țării, au ales o vacanță activă, înscriindu-se la școala de vară EcoChem Summer University, organizată de Liga Studenților Chimiști din Timișoara în parteneriat cu Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, în perioada 14-24 iulie 2024, pentru a-i familiariza pe elevii de liceu cu viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara. Elevii sunt cazați în căminele studențești, mănâncă la Cantina UPT, participă la cursuri și laboratoare susținute de cadrele didactice ale facultății și sunt asistați de voluntari din liga studenților pentru o serie de activități distractive, dar și instructive, atât în campusul UPT, unde au la dispoziție întreaga bază materială a Politehnicii, cât și în oraș.
În deschiderea taberei, prof.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al Universității Politehnica Timișoara, le-a mulțumit elevilor că au ales în număr atât de mare oferta UPT pentru școala de vară, amintind că aceasta vine în completarea unei palete largi de activități organizate pentru elevii de liceu cu scopul de a-i ajuta în alegerea potrivită a viitoarei cariere.
Tot în deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, ș.l.dr.ing. Dan Mircea, le-a urat bun venit elevilor în cea mai modernă clădire a unei facultăți de chimie și le-a prezentat programul taberei, iar reprezentanții Ligii Studenților Chimiști din Timișoara le-au prezentat potențialilor viitori colegi activitățile pe care le desfășoară.
Pe parcursul celor 10 zile de tabără, elevii vor participa la cursuri și laboratoare în cadrul a patru subiecte de studiu incitante și de actualitate din domeniul chimiei și mediului:
În programul liceenilor sunt prevăzute, de asemenea, vizite la unele dintre companiile partenere ale facultății, dar și activități în cadrul cărora aceștia vor avea ocazia să se distreze și să socializeze.
Școala de vară EcoChem Summer University este finanțată integral de Fundația Alber.